Dorothy Fideli, o femeie în vârstă de 77 de ani, din Ohio (SUA), s-a căsătorit cu ea însăși în cadrul unei ceremonii neobișnuite care a avut loc la casa de bătrâni în care locuiește. Dorothy a vrut să-și îndeplinească visul și dacă nu a reușit de-a lungul vieții să poarte vălul de mireasă, a considerat că o va face căsătorindu-se cu sine. „Era ceva ce mi-am dorit dintotdeauna”, a spus ea citată de NY Post.
Nunta s-a oficializat în ziua de sâmbătă, 13 mai 2023, la azilul de bătrâni O’Bannon Terrace din Goshen, Ohio, când Dorothy „Dottie” Fideli și-a îndeplinit visul de-o viață, acela de a îmbrăca rochia de mireasă.
În ziua cea mare, sala comunității azilului a fost decorată cu un arc de baloane, un tort alb cu două etaje și fursecuri în formă de inimă și sandvișuri în formă de clopoței. Fiica ei a ajutat-o să planifice ziua mare, cumpărând rochia, procurând florile și gătind pentru invitați.
Mamă a trei copii și bunică, Dorothy a mai fost căsătorită o dată în 1965, numai la starea civilă, dar a divorțat după doar nouă ani. „La cununia civilă am purtat o rochie neagră, de parcă a fost predestinat să se sfârșească rău până la urmă”, a spus femeia.
Acum, după 40 de ani de singurătate, a realizat în sfârșit actul suprem de iubire de sine. „Iubirea este cel mai important lucru din această lume. Dacă îl iubești pe Dumnezeu și te iubești pe tine însăți această lume va fi un câmp de trandafiri”, este de părere Dorothy.
În timpul ceremoniei, care a fost oficiată de administratorul casei de bătrâni, Dorothy a ținut în mână un crin alb ca simbol al dragostei de sine:
„Toată lumea este orientată pe exteriorul acestui crin. Își trăiesc viața și cred că sunt fericiți și totul va deveni grozav, dar nu iau în considerare interiorul, micile petale dinăuntru. Interiorul este ceea ce contează. Acolo curge iubirea lui Dumnezeu. Acolo primim de la el înțelepciune și speranță. Și nimeni nu își ia niciodată timp să se gândească la asta. Așa că asta am făcut și aș aprecia dacă toți ați face-o și ați gândi așa”, a menționat pensionara. VIDEO mai jos: