O româncă rezidentă în localitatea italiană Cutrofiano, provincia Lecce din Puglia, a trecut printr-un adevărat coșmar după ce a îndrăznit să-și ceară drepturile salariale de la familia bătrânei pe care a îngrijit-o timp de 6 ani.
Potrivit publicației italiene Corriere Salentino, nepoții bătrânei i-ar fi înscenat conaționalei noastre, în vârstă de 60 de ani și cu inițialele numelui D.A., mai multe infracțiuni comise asupra pensionarei, românca ajungând astfel să fie judecată în tribunal pentru violență domestică, vătămare corporală și extorsiune.
Totul a început când bătrâna îngrijită de D.A. s-ar fi prezentat la carabinierii din Cutrofiano, însoțită de o nepoată, pentru a denunța violențele la care era supusă atunci când rămânea singură în casă cu badanta româncă.
În plângerea depusă, femeia de 91 de ani declara că îngrijitoarea profita de absența rudelor pentru a lovi-o de nenumărate ori, a strânge-o de încheieturile mâinilor și îmbrânci-o prin casă. Apoi, bătrâna a mai adăugat și că românca ar fi amenințat-o că, dacă va povesti familiei despre aceste acte violente, o va omorî.
De asemenea, aceste violențe asupra bătrânei ar fi fost confirmate și de consultațiile unor medici, care au găsit mai multe vânătăi pe mâinile și picioarele femeii. Mai mult, la data de 1 aprilie 2017, bătrâna de 91 de ani ar fi ajuns la Urgențe cu o traumă craniană provocată de o căzătură după ce ar fi fost împinsă pe scări de badantă.
Acuzațiile împotriva româncei D.A. nu s-au terminat acolo însă. Bătrâna a declarat și că, amenințând-o cu moartea, îngrijitoarea ar fi obligat-o să-i plătească 300 de euro în plus la salar față de suma prevăzută în contractul de angajare.
„Trebuie să-i convingi (pe membrii familiei – n.r.) să-ți dea banii, altfel te omor”, i-ar fi spus bătrânei compatrioata noastră.
Și această extorsiune ar fi durat luni întregi, până când bătrâna ar fi rămas fără resurse pentru a-i plăti banii pe care românca îi cerea.
În cele din urmă, pensionara și-ar fi învins temerile și i-ar fi povestit unei nepoate despre toate aceste violențe și solicitări de bani din partea badantei, lucru care a dus la denunțul împotriva româncei la carabinieri și la deschiderea unei anchete.
La finalizarea investigațiilor, D.A. a fost trimisă în judecată, fiind asistată din punct de vedere legal de avocatul Ubaldo Macrì, care a cerut în primul rând o expertiză psihiatrică asupra bătrânei de 91 de ani.
Judecătorii de la Tribunalul din Lecce au descoperit astfel că pensionara avea probleme serioase cu memoria și nu au găsit niciun indiciu concret cum că îngrijitoarea româncă ar fi supus-o pe persoana asistată unor violențe sau i-ar fi solicitat sume de bani, în afara drepturilor salariale conferite prin lege.
Magistrații, în frunte cu președintele Fabrizio Malagnino, au decis astfel să o achite de orice vină pe badantă, lucru pe care de altfel l-a cerut și procurorul de la Parchetul din Lecce, care a condus ancheta desfășurată de carabinieri.
În plus, avocatul româncei a declarat în tribunal că aceasta a ajuns să fie denunțată de rudele bătrânei numai din dorința de răzbunare a nepoților acesteia.
Asta pentru că femeia româncă le-a cerut nepoților să-i fie plătit TFR-ul („Trattamento di Fine Rapporto” care reprezintă un salariu pentru fiecare an lucrat la încheierea raportului de muncă) pentru cei 6 ani de muncă desfășurată în îngrijirea pensionarei italiene.