Profesoară română de balet moartă în Italia. Loreta Alexandrescu Stein preda la Teatrul Scala din Milano

- Conținut sponsorizat -

S-a stins din viață în noaptea dintre 18 și 19 februarie, îndrăgita Loreta Alexandrescu Stein, profesoară de dans clasic la Teatrul Scala din Milano. Născută la Cluj Napoca, unde a absolvit Academia Națională de Coregrafie, a venit în Italia în anul 1978.

Foarte îndrăgită de toți cei din jurul său, a decedat în urma unei boli incurabile. Rețelele de socializare au fost literalmente inundate de mesaje pline de durere. Dansatorii, colegii, profesorii și absolvenții și-au exprimat tristețea și regretul pentru moartea artistei de origine română.

Născută în România, Loreta Alexandrescu a absolvit cu note maxime, în anul 1975, secția de dans clasic la Academia Națională de Coregrafie din Cluj-Napoca, unde și-a început cariera de balerină profesionistă. Balerină principală în 1977 la Teatrul Rhapsody din București, în 1978 s-a mutat în Italia unde cariera ei artistică s-a alăturat imediat celei de profesor de dans clasic, istoric și de caracter și „maître” de balet.

Loreta Alexandrescu Stein. Foto: profilul Facebook

Din 1988 preda dans clasic-academic, dans istoric și dans de caracter la Departamentul de Dans al Academiei „Teatro alla Scala” (fosta Școala de Balet Teatro alla Scala), unde era și coregraf asistent pentru baletele puse în scenă de elevii de la școala respectivă.

I-au urmat cursurile dansatori de calibrul lui Roberto Bolle, Massimo Murru, Marta Romagna, Mara Galeazzi, Francesco Ventriglia, Beatrice Carbone, Alessandra Vassallo, Nicoletta Manni, Rebecca Bianchi doar pentru a numi câțiva dintre elevii săi.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Din 1985 a susținut cursuri de master atât la nivel național, cât și internațional (Lisabona, Köln, Washington DC, Munchen).

- Mai multe după publicitate -