Garda Financiară din Gorizia (regiunea Friuli-Venezia Giulia) a descoperit în contextul unei anchete 30 de muncitori români exploatați de un grup de conaționali în diverse ferme agricole din zonele Alto Isontino și Bassa Friulana.
Totul a început de la apelul telefonic la 117 (Garda Financiară) al unui cetățean român, care a denunțat faptul că a lucrat timp de trei luni ca muncitor agricol în zona Gorizia și a fost exploatat, alături de alți lucrători, de un grup de conaționali.
Ancheta a fost declanșată imediat, cu controale inopinate la fermele agricole din zonă, monitorizarea rețelelor de socializare și prin intermediul GPS-urilor instalate pe microbuzele utilizate pentru transportul lucrătorilor, relatează Friuli Oggi.
Inspectorii Gărzii Financiare au descoperit astfel că un grup de români exploatau 30 de conaționali, dintre care doi minori, distribuindu-i în diferite ferme din zona Isontino și Bassa Friuliana, unde lucrau la tăierea viței de vie fără contract de muncă și fără asigurare medicală.
Trei români și un moldovean au fost arestați
Ei lucrau cu două companii de furnizare a forței de muncă, una în Italia și cealaltă în România. Recrutau oameni în cele mai sărace zone ale României, promiteau salarii mari și contract de muncă, dar la fața locului realitatea era cu totul alta.
Lucrătorii erau transportați în vii la primele ore le dimineții și munceau câte 10 ore. Seara erau duși la locul de cazare unde erau practic încuiați până a doua zi. Ziua de duminică ar fi trebuit să fie liberă, dar asta nu se respecta întotdeauna. De contract de muncă nici nu putea fi vorba, iar plata era una derizorie, mult sub așteptări.
Exploatatorii au profitat de starea de vulnerabilitate a muncitorilor, adesea șantajați și amenințați că vor fi izgoniți fără plata salariului. Lucrătorilor le erau sechestrate documentele de identitate și le primeau înapoi la închiderea sezonului de muncă.
Au fost percheziționate casele și spațiile închiriate și folosite de cei patru arestați. În trei dormitoare au fost găsiți îngrămădiți 30 de muncitori, care locuiau în condiții de igienă precară.
Exploatatorii sunt acuzați de intermediere ilegală și exploatarea forței de muncă, cu circumstanțe agravante, având în vedere amenințările și vârsta minoră a doi dintre lucrători.