Un microbuz cu 11 persoane care se întorceau din străinătate s-a răsturnat în după amiaza de vineri, 16 decembrie, pe autostrada A1, între Nădlac și Arad, informează Digi24.
O persoană a decedat și opt au fost rănite, dintre care una în stare foarte gravă. Persoana rănită grav a fost preluată de elicopterul SMURD. Celelalte șapte au suferit răni ușoare.
Microbuzul s-a răsturnat pe carosabil şi nu sunt persoane încarcerate.
Conform unui comunicat al IGSU, a fost activat Planul roșu de intervenție.
„După prima evaluare medicală, sunt 9 victime, dintre care o persoană a suferit leziuni incompatibile cu viaţa şi o persoană prezintă diverse traumatisme. Ceilalţi 7 pasageri sunt în stare bună, fără probleme deosebite”, a transmis IGSU.
La fața locului au ajuns mai multe unități SMURD, un elicopter medical și autospeciale ale Serviciului de Ambulanță Județean.
„Intervenția este în dinamică. Este vorba, din păcate, despre un deces, o persoană în stare mai gravă pe care o preia elicopterul SMURD, iar restul persoanelor sunt de cod verde, nu necesită transport la spital, ba chiar îl refuză.
Persoana în stare mai gravă va fi transportată cel mai probabil la Timișoara”, a declarat Raed Arafat, la Digi24.