Sergiu Sîrbu, un cetățean moldovean în vârstă de 52 de ani, a murit vineri, 3 aprilie 2026, în Italia, după o cădere de la mare înălțime la fosta fabrică de zahăr din Contarina, în Porto Viro, provincia Rovigo.

Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, relatează Il Gazzettino.
Accidentul s-a produs la scurt timp după ora 09:00 dimineața. Bărbatul, care locuia în provincia Vicenza și era angajat al firmei Edil Valente, efectua lucrări la unul dintre silozurile fostului stabiliment, închis de peste 20 de ani, când s-a prăbușit în gol de la o înălțime de peste 10 metri.
La intervenție au fost mobilizate echipaje ale Suem 118, tehnicieni ai SPISAL, carabinieri și pompieri. Ancheta este în desfășurare pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs tragedia. Coprob Italia Zuccheri a transmis:
„Cooperativa își exprimă condoleanțele și este alături de familia victimei. Lucrătorul era un angajat cu experiență solidă și aparținea unei firme contractoare externe. În prezent, dinamica accidentului este încă în curs de clarificare, iar Cooperativa rămâne pe deplin la dispoziția autorităților și a instituțiilor competente”.
După accident, secretarul general al Uil Veneto, Roberto Toigo, a declarat: „Astăzi este o vineri a patimilor, care în Veneto se repetă de peste 100 de ori pe an. În 2025, accidentele mortale de muncă din Veneto au fost 111, iar cel petrecut astăzi la fosta fabrică de zahăr din Porto Viro este al nouălea de la începutul anului.
Din puținele informații pe care le avem, era vorba despre un muncitor al unei firme din construcții care demonta o schelă. Din păcate, este încă o cădere de la înălțime, care a devenit una dintre situațiile ce se repetă cel mai des. Dincolo de proclamații, dincolo de declarații, pare că instituțiile nu sunt interesate de această temă. «Totul curge», mâine este o altă zi; este o atitudine intolerabilă”.










