O tragedie s-a produs în această dimineață la Fasano, în provincia italiană Brindisi, unde o tânără de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în puțul unui ascensor dintr-un imobil situat pe via Piave.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 6:00, când tânăta, pe nume Clelia Ditano, aflată la etajul al patrulea, a solicitat ascensorul.
Conform unei prime reconstituiri, după ce a deschis ușa ascensorului, tânăra a căzut în gol deoarece cabina nu urcase la etajul respectiv.
Alarma a fost dată de părinții tinerei, care au devenit îngrijorați deoarece fiica lor nu se întorsese acasă.
Conform TG24, tatăl fetei a povestit:
„Era o fată veselă. Avea multe vise, printre care să-și ia permisul de conducere și să fie independentă. Și, cu siguranță, să se căsătorească. Acum acele vise au fost spulberate”.
El a adăugat că, în dimineața tragediei a încercat să o sune pe fiica sa și a realizat că telefonul ei se afla în puțul ascensorului.
„Am înțeles imediat că s-a întâmplat ceva și am dat alarma”, a spus Giuseppe Ditano.
Echipele de pompieri au intervenit pentru a recupera corpul tinerei, iar carabinierii din Fasano au efectuat măsurători pentru a stabili dinamica exactă a accidentului.
Imobilul în care s-a petrecut tragedia este deținut de Arca, agenția regională pentru locuințe din Nord Salento. Ancheta continuă pentru a clarifica toate circumstanțele care au dus la acest tragic accident.