Un muncitor român, stabilit în Italia, a murit în cursul zilei de astăzi, 15 septembrie 2022, în timp ce se afla la locul de muncă, în localitatea Arcore din provincia Monza-Brianza, în Lombardia, localitate în care și locuia.
Potrivit primelor informații, relatate de publicația locală Prima Monza, tragedia s-a petrecut în jurul orei 13:00, pe un șantier situat pe via Umberto I, la numărul 9, lângă fosta fabrică Olivetti și la mică distanță de biserica Sant’Eustorgio.
Primii care au intervenit și au încercat să-i salveze viața conaționalului nostru, în vârstă de 57 de ani, au fost agenții de la Poliția Locală, care are sediul la câțiva metri distanță de șantierul în cauză.
Ulterior, în ajutorul muncitorului român au sărit și niște medici care se aflau în clădirea ASL (Agenția Sanitară Locală), iar în cele din urmă au intervenit la fața locului și paramedicii cu ambulanța, care au încercat din răsputeri să-l mențină în viață pe bărbat.
Din păcate, odată ajuns la spitalul din Vimercate, medicii au fost nevoiți să declare decesul pacientului.
Între timp, Parchetul de pe lângă Tribunalul din Monza a pus sub sechestru șantierul pe care victima lucra și a deschis o anchetă, în colaborare cu Poliția Locală, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele care au dus la această tragedie și a atribui eventuale responsabilități.
Din primele informații reiese că muncitorul român de 57 de ani a fost electrocutat, în timp ce se afla pe o schelă instalată pentru a reface acoperișul și fațada unei case, iar șocul electric i-a provocat un stop cardiac.
Procurorul care conduce ancheta a dat ordin să fie executată autopsia asupra trupului neînsuflețit al românului.