Scena nașterii lui Isus Hristos (presepe) în biserica din Vignate, de lângă Milano, scenă prezentată de personaje reale, cu mici protagoniști și o voce narativă pentru o redare cât mai sugestivă. În rolul pruncului Isus a fost micuța Maya, o fetiță de numai 4 luni cu părinți originari din România.
Zâmbete, cântece, scene dintr-o lume și un timp mult îndepărtat nouă și o voce narativă în culise. Toate acestea, au făcut la Vignate bucuria celor mici dar și a părinților, în urma redării scenei nașterii Mântuitorului.
Reprezentarea sacră a avut loc ieri, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 6 ianuarie, la biserica parohială. A fost organizată de voluntarii Oratoriului San Giovanni Bosco. Mulți copii au participat la spectacol dar și mulți adulți s-au grăbit, de asemenea, să se bucure de scena nașterii.
În rolul copilului Isus abia născut, a fost micuța Maya, o fetiță de 4 luni cu mama și tata de origine română care locuiesc în Vignate de mai bine de 15 ani. La sfârșit, după un moment de rugăciune, s-a băut vin fiert și s-au mâncat prăjiturele. De asemenea, corul Santa Cecilia a interpretat cântece de Crăciun.
O zi, o sărbătoare, în care cei prezenți, indiferent de naționalitate au trăit și au simțit creștinește.