Mai multe microbuze care proveneau din România și Republica Moldova au fost verificate vineri, 18 decembrie, la Nisa (Nice) în Franța, iar pachetele cu alimente perisabile pe care acestea le transportau au fost aruncate la gunoi de polițiștii francezi, deoarece autoutilitarele nu aveau autorizații pentru acest tip de transport. Au fost de asemenea confiscate țigări și alcool.
În preajma sărbătorilor de la sfârșitul anului, polițiștii municipali, ofițerii vamali și ofițerii DREAL (direcția regională de mediu) au desfășurat vineri o operațiune comună „spectaculoasă”, afirmă presa franceză.
„Livrări ilegale de colete către Nisa din țările Europei de Est, patru camionete verificate și 1,2 tone de alimente distruse”, scrie publicația Nice Matine.
Microbuzele au sosit din România și Moldova, umplute cu pachete care conțineau mărfuri perisabile. Livrările aveau loc pe stradă, în cartierul Eglise russe. „500 de colete, 500 de clienți vin deci în cartier și îl paralizează”, a spus Richard Gianotti, șeful poliției municipale, alertat de acest fenomen recurent al vânzărilor stradale.
Au fost confiscate produse alimentare perisabile (brânză, preparate din carne etc.), transportate fără respectarea normelor în vigoare valabile la nivel european, dar și 240 de pachete de țigări și 250 de litri de alcool.
Șoferii au fost amendați și trei dintre cele patru autoutilitare pline cu bunuri au fost confiscate. Acestea vor fi returnate după achitarea amenzilor vamale plătite. Vehiculele au fost duse înapoi la MIN pentru a fi percheziționate temeinic.
Cu această acțiune administrația orașului Nisa speră să descurajeze noile transporturi ilegale din țările estice.
Sursa video: Titi Zemba