Microbuz cu pasageri răsturnat în Italia. Șoferul a pierdut controlul volanului

- Conținut sponsorizat -

Un incident grav a avut loc astăzi, pe 30 iunie, în regiunea Trentino-Alto Adige, unde un microbuz cu șase pasageri la bord a căzut într-o râpă, după ce a rupt barierele de protecție ale șoselei care duce din valea Fassa, în Trentino, către valea Gardena, în Alto Adige.

photo_2023-06-30_14-46-31
Microbuz răsturnat în provincia Trento. Sursa foto: Fanpage

Evenimentul nefericit a avut loc pe teritoriul comunei Canazei, din provincia Trento. Vehiculul implicat este un microbuz al „Ski Team Fassa”, având la bord voluntari de la asociația „Val di Fassa Running”, inclusiv un copil în vârstă de 10 ani.

Accidentul s-a produs puțin după ora 8:30. Scena cu care s-au confruntat salvatorii care au ajuns la fața locului a fost îngrozitoare.

Șoferul a pierdut controlul volanului la nivelul unui pod. Microbuzul, a căzut câțiva metri în afara carosabilului și s-a răsturnat complet, cu roțile în sus, în albia pârâului Antermont, blocând persoanele din interior, care au fost ulterior scoase de către pompieri.

photo_2023-06-30_14-46-27
Microbuz răsturnat în provincia Trento. Sursa foto: Fanpage

În total, șase persoane, inclusiv un minor, au fost rănite, dintre care patru sunt în stare foarte gravă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La locul accidentului au sosit mai multe ambulanțe, dar având în vedere gravitatea accidentului centrul operațional de salvare a alertat mai multe elicoptere de urgență, două decolate din Trento și două din Bolzano, care au asigurat transportul imediat al răniților la spital.

Printre răniții grav se numără, pe lângă copilul de 10 ani, care a fost internat la spitalul San Maurizio din Bolzano, și trei persoane în vârstă de peste 65 de ani din San Giovanni di Fassa. Conform primelor evaluări din spital, din fericire, niciuna dintre victime nu ar fi în pericol de a-și pierde viața.

Investigațiile sunt în curs de cercetare pentru a determina cauzele exacte ale acestui accident tragic.

Autoritățile competente, inclusiv carabinierii de la Compania Cavalese și Poliția locală, își unesc eforturile pentru a reconstitui detaliile exacte ale accidentului.

- Mai multe după publicitate -