Un microbuz înmatriculat în România, care transporta pachete din străinătate, a luat foc pe o șosea din Ungaria. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare: „Ne pare rău și ne cerem scuze față de clienții la care nu o să mai ajungă pachetele”, au scris reprezentanții firmei de transport pe TikTok.
Pachetele transportate de firma respectivă urmau să ajungă în județele Suceava și Iași, inclusiv în comuna Miroslava, așa cum este specificat în anunț.
Șoferul sau patronul firmei a publicat videoclipuri cu autovehiculul în flăcări. Printre cei care au adăugat comentarii au fost și persoanele care și-au exprimat scepticismul cu privire la ceea ce s-a întâmplat, învinuind firma că a provocat intenționat incendiul:
„Asta a fost manevră. Șoferul a luat bunurile din mașină.” „A fost mai combinație să-i dați foc?”, „S-a dat foc intenționat!”, „Pachetele erau deja în altă dubă, spre România, sigur a fost un pachet de valoare sau vreun plic cu bani! Focul a fost pus intenționat!”, sunt de părere mai mulți utilizatori.
@lefoscristian
Asigurarea coletului pe durata transportului
ATENȚIE! Atunci când alegeți o firmă de coletărie pentru a trimite un pachet trebuie să vă interesați dacă oferă despăgubiri în cazul deteriorării, accidentării sau furtului coletului atunci când se află în posesia firmei respective. Această garanție este o dovadă de legalitate, responsabilitate și seriozitate!