Sâmbătă, 30 septembrie, pe autostrada A3 din Germania, în apropierea localității Wachenroth, a avut loc un grav accident rutier care a implicat un microbuz cu pasageri care se îndrepta spre România și un autoturism, informează Nordbayern.
În urma impactului, 12 persoane au fost rănite, dintre care două au suferit leziuni severe.
Accidentul s-a petrecut în cursul dimineții, între intersecțiile Schlüsselfeld și Höchstadt-Nord.
Din motive încă neelucidate, un microbuz cu oameni care călătoreau spre România a lovit un autovehicul.
Zece persoane au fost rănite ușor, în timp ce două au suferit răni grave și au avut nevoie de îngrijiri medicale imediate și speciale. Printre răniți se numără și doi copii.
Una dintre persoanele grav afectate a fost transportată cu elicopterul la un spital din apropiere și există îngrijorări cu privire la starea sa de sănătate, deși nu se consideră că viața acesteia ar fi în pericol iminent.
Până în prezent, circumstanțele exacte care au dus la producerea accidentului rămân neclare.
După impact, două benzi ale autostrăzii au fost închise pentru câteva ore, iar traficul a fost redirecționat pe banda de urgență.
La fața locului au intervenit mai multe echipe de pompieri și servicii de ambulanță.