Mesajul emoționant al lui Mircea, adoptat de mic în Italia: „Simt că în sufletul meu lipsește ceva, e mama care mi-a dat viață”

În spatele fiecărui copil adoptat din România există o poveste emoționantă, iar cea a lui Mircea Inișor nu face excepție. Născut în 1993, în județul Ialomița și adoptat în Italia la vârsta de 4 anișori, își caută acum cu disperare mama biologică, cea care l-a adus pe lume: „Niciodată nu voi renunța până nu o voi găsi pe mama care mi-a dat viață. Am atâta nevoie de ea, simt că în sufletul meu lipseşte ceva”, a mărturisit tânărul într-o postare pe pagina The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României.

Mircea s- născut la 9 august 1993, în comuna Axintele, județul Ialomița. La 4 ani a fost înfiat de la un orfelinat din București de către o familie de italieni. Acum, când tânărul a atins vârsta maturității, încearcă din răsputeri să o găsească pe cea care i-a dat viață. Despre ea știe că s-ar numi Inișor Vetuța sau Elisaveta și că la momentul nașterii sale locuia în comuna mai sus menționată.

Nu este însă sigur că aceste informații sunt reale, de aceea face un apel disperat la comunitatea Facebook, pentru a-l ajuta să-și îndeplinească acest vis la care nu va renunța niciodată.

Redăm mai jos anunțul integral și emoționant al tânărului:

„Salutări din Italia! Astăzi vă scriu din nou pentru acelaşi motiv, de a-mi găsi liniştea sufletului meu.

- Continuarea după publicitate -

Numele meu la naştere a fost Mircea Inișor, sunt născut 9 august 1993, în comuna Axintele, județul Ialomița.

Sunt în căutarea mamei mele și eventual a fraților dacă vor exista. Ştiu despre mama mea că s-ar numi Inișor Vetuța sau Elisaveta şi că atunci locuia în această comună Axintele, din jud. Ialomița. La vârsta de numai 4 anişori, am fost adoptat de la un orfelinat din București în Italia, dar prefer să nu vorbesc despre adopția mea.

Tot ceea ce v-am relatat mai sus nu sunt sigur că este adevărat, dar eu încerc din nou şi niciodată nu voi renunța până nu o voi găsi pe mama care mi-a dat viață. Am atâta nevoie de ea, simt că în sufletul meu lipseşte ceva…

De aceea, vă rog din suflet oameni minunați să mă ajutați, poate cineva mă recunoaşte în fotografii sau poate chiar își aminteşte de existența mea.

Distribuiți cu toții, poate voi avea şi eu noroc de această dată ca toți acei copii care au apelat la această pagină minunată şi acum sunt fericiți, cu sufletul împlinit. Vă mulțumesc!”