Treisprezece copii ucraineni bolnavi de cancer, care au fugit din calea războiul, au fost primiți și vor primi îngrijirea de care au nevoie la Spitalul Regina Margherita din Torino. Copiii au fost luați de la granița cu Ucraina și transportați pe aeroportul din Iași de unde au plecat spre Italia. Pe tot parcursul călătoriei au fost supravegheați de medicul oncolog român Sebastian Asaftei.
„Situația era una critică, dar ne așteptam să fie așa”, a declarat medicul român care din 2003 lucrează împreună cu soția la spitalul din Torino. „Primisem raportul că, din cauza războiului, copiii au întrerupt tratamentul. Fără terapie acești pacienți nu au șanse de recuperare.” Iar perioadele de tratament sunt foarte lungi, variind de la șase luni la doi ani.
Medicul Asaftei, care a ajuns la granița româno-moldavă cu un anestezist pediatru și două asistente a mai precizat: „Când am ajuns la pacienți părinții ne-au mulțumit și ne-au îmbrățișat. A fost o călătorie obositoare, dar emoționantă”.
Sebastian Asaftei are 46 de ani, este medic oncolog pediatru și lucrează la Spitalul Regina Margherita din Torino din anul 2003. Conform profilului Linkedin, de 12 ani este director medical în cadrul Spitalului Universitar „Città della Salute e della Scienza” din Torino.