Medic român arestat în Italia. Călătorea la bordul unui autocar, dar era condamnat la 10 ani de închisoare

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat român în vârstă de 59 de ani, de profesie medic, a fost arestat de carabinierii din Opicina (Trieste), în timp ce se afla la bordul unui autocar care se îndrepta spre România, informează Il Gazzettino.

Acesta era căutat de autoritățile elvețiene pentru o condamnare de 10 ani de închisoare pentru înșelătorie. Sub motivul că ar trebui să plătească pensia alimentară fostei sale soții, el ar fi pus în practică o complexă fraudă prin care a înșelat cu peste un milion și jumătate de franci elvețieni companiile de asigurări.

Bărbatul a încasat suma de un 1.600.000 de franci elvețieni și a fugit rapid în Spania pentru a scăpa de consecințe.

După șase ani autoritățile l-au găsit, dar când a fost inițiată procedura de extrădare individul și-a strâns rapid lucrurile și s-a urcat în primul autocar spre România, crezând că va reuși și de această dată să-și piardă urmele.

Medicul român a fost reținut de carabinieri în apropiere de granița cu Slovenia. Militarii au transmis că la momentul arestării sale în Opicina, suspectul se afla într-un autocar care se îndrepta spre România.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În prezent, bărbatul este închis în penitenciarul „Ernesto Mari”, de pe strada Coroneo din Trieste.

Conform informațiilor, acesta urmează să fie extrădat în Elveția, unde va fi judecat pentru faptele sale.