Ambasada României în Italia reamintește că începând cu data de 24 iulie 2020, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt supuse obligației de autoizolare și de supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile.
Autoritățile regionale pot adopta unele măsuri suplimentare, în funcție de evoluția datelor epidemiologice, privind condițiile de intrare pe teritoriul regional. Vă recomandăm să vă informați cu atenție privind măsurile valabile în regiunea în care doriți să călătoriți.
Principalele măsuri în vigoare adoptate de autoritățile regionale din Italia prezentate de Ambasada României în Italia:
Regiunea Abruzzo
Regiunea Abruzzo a adoptat, la 31 iulie 2020, ordonanța nr. 77 prin care instituie unele măsuri suplimentare, printre care:
- Măsurarea de către transportatori a temperaturii pasagerilor la îmbarcare și înainte de debarcare; persoanelor cu temperatura peste 37,5°C nu le va fi permisă îmbarcarea;
- În cazul persoanelor care utilizează stații intermediare ale mijloacelor de transport public rutier, transportatorii vor măsura temperatura acestora înainte de coborâre și vor semnala la direcția de sănătate publică locală eventuala prezență a unor pasageri cu temperatura de peste 37,5°C, însoțindu-i până la terminalul cel mai apropiat pentru efectuarea testării;
- Posibilitatea efectuării de teste în autogări, pentru persoanele care vin din România și Bulgaria; persoanele cu temperatura peste 37,5°C vor fi supuse unui test molecular (tampon).
Regiunea Lazio
Regiunea Lazio a adoptat, la 28 iulie 2020, o ordonanță prin care instituie unele măsuri suplimentare, printre care:
- Transportatorii rutieri vor transmite, pentru pasagerii care vin din România, Bulgaria și Ucraina, declarațiile pe proprie răspundere și orarul sosirii către Direcția de Sănătate Publică locală, pentru a facilita supravegherea medicală și nu vor permite îmbarcarea persoanelor cu o temperatură de peste 37,5°C.
- În autogări, la sosirea în regiunea Lazio va fi efectuat, pe bază voluntară, testul serologic tuturor persoanelor care vin din România, Bulgaria și Ucraina și, în cazul unui rezultat pozitiv, va fi efectuat și testul molecular (tampon); vor fi de asemenea efectuate teste tampon tuturor persoanelor cu o temperatură de peste 37,5°C.
- În cazul în care una sau mai multe persoane nu au posibilitatea să se deplaseze cu un mijloc de transport privat/personal către locuința/reședința indicată anterior plecării ca loc de desfășurare a autoizolării, sau în cazul în care locuința/reședința respectivă nu rezultă corespunzătoare sau nu mai este disponibilă, Direcția de Sănătate Publică locală va informa cu celeritate Protecția Civilă Regională care, în coordonare cu Departamentul Protecției Civile din cadrul Președinției Consiliului de Miniștri, va determina modalitățile și locul unde va fi efectuată autoizolarea și supravegherea medicală pe cheltuiala persoanelor supuse măsurilor, cu aplicarea prevederilor articolului 4, alin. 4 din Decretului Președintelui Consiliului de Miniștri din 11 iunie 2020.
Regiunea Toscana
Regiunea Toscana a adoptat, la 28 iulie 2020, ordonanța nr. 75 prin care se instituie măsuri specifice pentru persoanele care sosesc în Italia din afara spațiului Schengen:
- Autoritățile de sănătate competente teritorial au sarcina de a înființa, în autogările în care sunt operate rute internaționale cu pornire din țări non-Schengen, puncte de primire unde să se desfășoare înregistrarea persoanelor care intră în Italia și care, în conformitate cu prevederile în vigoare, trebuie să efectueze perioada de 14 zile de autoizolare și supraveghere medicală și să ofere posibilitatea efectuării testelor serologice și moleculare (tampon).
- Persoanele depistate pozitiv cu Covid-19 au posibilitatea de a efectua perioada de autoizolare în structuri special amenajate (hoteluri sanitare). Această posibilitate este extinsă si pentru orice contacte apropiate ale persoanei declarate pozitivă cu Covid-19.
- De asemenea, persoanele care nu pot efectua în siguranță această perioadă de autoizolare la propriul domiciliu, au posibilitatea de a fi recepționați în structurile hoteliere prezente în regiunea Toscana.
- Rămân totodată în vigoare prevederile ordonanței președintelui regiunii Toscana numărul 73 din data de 16 iulie 2020 (crearea de puncte de primire în aeroporturi unde să se desfășoare înregistrarea persoanelor care intră în Italia din țări non-Schengen).
Prezentele măsuri, sub rezerva unor modificări ulterioare, rămân în vigoare pe durata decretării stării de urgență.