Pe 1 martie 2021, începând cu orele 16:00, un grup de profesoare de Limbă, Cultură
și Civilizație Românească ne invită la Expoziția Internațională Virtuală „Mărțișor – legenda primăverii”, eveniment organizat cu patronajul Ambasadei României în Italia, Accademia di Romania in Roma și al Institutului Limbii Române din București.
A patra ediție a expoziției „Mărțișor – Legendă de primăvară” se va desfășura on-line pe Facebook ( https://bit.ly/3aOVUX0 ) și va reuni creațiile elevilor și cadrelor didactice implicate în proiectul LCCR din Italia, Spania și Belgia cu creații de la școlile din România: „Școala Gimnazială nr 188”, București, „Școala Gimnazială Elena Negri”, Costache Negri, Galați, „Școala Gimnazială Dr. Aurel Vlad”, Orăștie, Hunedoara și Școala nr.2, Cernica
Tânganu, Ilfov.
Mărțișoarele care vor fi expuse au fost construite în atelierele de creație a mărțișorului organizate de profesori, atât cu predare la distanță, cât și față în față, folosind tehnici și materiale foarte diferite. Astfel, hârtie, carton colorat, ceară de modelat, dopuri, bucăți de pânză, semințe, flori uscate și alte materiale naturale, prin reciclare sau folosind tehnici precum quilling, pouring, modelling, dar și tehnici tradiționale precum cusutul în puncte și împletitul firelor, se transformă in prețiosul obiect legat de firul alb și roșu.
Anul acesta colecția de mărțișoare cuprinde și „Cărțișor”, cărticica din hârtie albă și hârtie gumată, pe care copiii scriu versuri din poezii de primăvară și apoi le dăruiesc colegilor de clasă.
Sărbătoarea Mărțisorului se numără printre cele mai vechi tradiții de primăvară din România, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova și s-a răspândit pe scară largă în școlile europene care s-au alăturat proiectului de Limbă, cultură și civilizație românească, coordonat de Institutul Limbii Române din București.
Evenimentul este organizat de profesoarele Claudia Rojog, Simona Vasile, Manuela Ghiurcă și Carmen Balan.
Participanți: Popa Valentina, Tomaziu Patrascu Ana-Maria, Stoica Elena, Bondoc Mirela Iuliana, Manolache Paula, Lungu Gabriela, Ursachi Ilie, Vasile Liana Delia, Ionescu Florentina, Toma Mariana, Grecu Maria, Marginean Stefania, Marcu Ioana, Gherghel Vivianne, Mihaela Berculeanu, Lucica Loliceru, Petrea Mihaela Adriana, Paun Elena Silvia, Alina Ioana Toderici, Daniela Preda, Mihaela Neagoe, Ioana Dolca, Oana Topala, Angela Nicoara, Marin Mihaela Laura, Giurgiu Ligia, Pogonici Carmen-Elena, Adriana Ioana Opris, Catalina Eugenia Birdea, Lucia Ileana Pop, Nina Toma, Ancuta Maria Craciun, Melania Cosma, Dojana Ionela, Vanina Peta Constantin, Mihaela Angelescu, Alice Chilcos, Maria Cerceja, Sanda Suler, Viorica Golomoz, Catana Silvica, Mihai Florinela, Moise Alina, Neagu Adina Ruxandra, Ciufu Anca, Ionescu Violeta, Sfetcu Delia, Nica Cornelia, Akbiyik Enache Mioara, Vierasu Daniela, Otel Carmina Ramona, Dumitrescu Luminita.