Durere de nedescris în familia unor români rezidenți la Pavullo nel Frignano, provincia Modena (Emilia-Romagna), unde o mamă în vârstă de 42 de ani s-a stins în urma unei boli necruțătoare.
Se numea Camelia Suciu și era în Italia din anul 2000, împreună cu soțul ei, Florin, cu care are un copilaș de numai 6 anișori. A locuit mai întâi la Riolunato, apoi la Pavullo.
În 2019 a aflat că ducea cu ea o boală cruntă. A început tratamentele, a sperat și a luptat, dar la un moment dat a înțeles că va pierde lupta și a decis ca timpul pe care îl mai avea de trăit să îl petreacă alături de ființele cele mai dragi: copilul și soțul său.
În ultimele luni din viață au călătorit în locuri de poveste, pentru ca atunci când ea n-o să mai fie copilul să aibă amintiri frumoase petrecute alături de mămica lui.
În octombrie 2022, au fost câteva zile Disneyland Paris, apoi la Roma și în alte locuri pe care familia Suciu nu le vizitase niciodată.
„Ne-am dus la Roma, dar acolo s-a simțit rău și a înțeles că sfârșitul era aproape, așa că ne-am întors la Pavullo și pe 4 ianuarie am mers pentru ultima oară la cinema cu copilul. Apoi a fost internată și din acel moment situația s-a înrăutățit”, a povestit soțul ei, Florin, pentru sursa citată.
Funeraliile femeii românce au avut loc vineri, 20 ianuarie, la Biserica Niviano din Pavullo (Modena).
Pe profilul de Facebook al Cameliei Suciu sunt zeci de mesaje de condoleanțe, unul mai emoționant decât altul:
„Ce este nedrept în viață? Să știi că o mamă a luptat atât de mult pentru micuțul său și pentru familie. Copilul ei a rămas fără mama lui dulce și specială. Și oamenii încă nu știu cât de important este să trăiești și să te comporți bine. Viața îți curge printre degete ca nisipul printre mâini și tu nu poți face nimic. Dar datoria noastră este să înțelegem cât de importantă și prețioasă este această viață. Zboară cât poți de sus Cami Camelia!”
„Odihnește-te în pace, mamă puternică și luptătoare! Dumnezeu să aibă grijă de fiul și de soțul tău și să le dea putere!”
„Sper că pe noul tău drum tu, draga mea prietenă, i-ai întâlnit pe îngerii tăi cerești în timp ce îți zâmbesc și te iau de mână pentru a-ți arăta noua viață divină. Ești iubire infinită, imensă și pură, strălucește sus, pe cer, mângâie-ți și binecuvântează-ți copilul în fiecare zi! Ai terminat de suferit, îngerule!”
„În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele. Rămas bun, Cami, pace sufletului tău minunat!”