Mamă româncă la Genova cu fiica bolnavă de cancer: „Suntem tratate ca niște leproase fiindcă venim de la Bergamo”

O femeie română din Italia care locuiește cu familia la Bergamo, dar din cauza problemelor de sănătate ale uneia dintre fiice este nevoită să stea o perioadă la Genova, trece printr-una dintre perioadele cele mai grele din viața ei. Și dacă sănătatea precară a fetiței sale nu era de ajuns, conaționala noastră este nevoită să mai dea piept și cu răutatea oamenilor speriați de coronavirus.

„Fiica mea este bolnavă și mă aflu la Genova cu ea pentru că are nevoie de tratament: lumea ne tratează ca niște leproase și ne simțim discriminate”, a declarat românca într-un interviu acordat site-ului local de știri bergamonews.it.

Andreea se află de 15 ani în Italia, este măritată cu un cetățean italian și au împreună două fiice: Irene, în vârstă de 12 ani și Veronica, în vârstă de 9 ani. În urmă cu câteva luni, Irene a început să aibă probleme cu vederea la ochiul stâng și de atunci a început un lung calvar pentru familia italo-română.

„La sfârșitul lunii ianuarie fiica mea, Irene, și-a dat seama că nu mai poate vedea cu ochiul stâng. După efectuarea unei vizite oculistice și mai multe examene medicale, din păcate, am descoperit că era vorba despre o tumoare pe creier. În urma confirmării diagnosticului am început să ne informăm pentru a găsi structura cea mai specializată în acest tip de patologii și ne-am adresat spitalului Gaslini din Genova. După ce am stabilit o programare cu profesorii din secția de Neuorchirurgie, care sunt niște persoane și niște profesioniști minunați, în data de 4 februarie a fost internată și pe 12 februarie a fost supusă intervenției chirurgicale pentru a elimina 80% din tumoare. A durat 13 ore pe care le-am trăit cu foarte mare anxietate și îngrijorare. Aveam inima-n gât și timpul părea că s-a oprit în loc. Operația a fost reușită din punct de vedere tehnic, dar după ce au dus-o la Terapie Intensivă, la ora 1:00 noaptea ne-au anunțat că fiica noastră a suferit 3 ictusuri. Rămăsese paralizată cu jumătate din corp, nu putea mișca brațul și piciorul drept, iar medicii se temeau că avea o hemoragie. În urma verificărilor efectuate ulterior, hemoragia a fost infirmată, dar au fost confirmate cele trei ictusuri”, a povestit Andreea pentru sursa citată.

Acum fiica româncei noastre se simte mai bine și cu ajutorul terapiei de reabilitare și-a revenit atât cu brațul, cât și cu piciorul drept. Vorbește și râde. Dar calvarul prin care trece fetița de 12 ani, precum și părinții ei, este departe de a se fi terminat, fiindcă va mai fi supusă unei operații pentru a elimina și ceea ce a mai rămas din tumoare, iar în următoarea perioadă de 12-18 luni va trebui să suport și un tratament de chimioterapie.

- Continuarea după publicitate -

„Am rămas la Genova cu ea și pentru a-mi fi alături, a venit și sora mea cu fiica ei și fetița mea cea mai mică, Veronica, care nu merge la școală din cauza pandemiei. Între timp, soțul meu care are o măcelărie lucrează în perioada asta 13 ore pe zi”, a mai povestit românca.

Dacă în condiții normale de trai mulți ar fi solidari cu o astfel de familie, care cu siguranță trece prin cea mai grea perioadă din viață, pe timp de criză și pandemie în schimb, mulți oameni trăiesc oarecum numai cu creierul reptilian în funcțiune. Sau cum scria Paul Gabor pe Jurnal de Emigrant: „Ne-ntoarcem în hienă, ni se ascut dinții și ni se întunecă mințile.”

„Locuiesc în chirie la Genova Nervi, într-o casă aproape de spital pentru a putea ajunge cu ușurință la Irene, dar pe lângă grijile pentru problemele sale de sănătate, sunt nevoită să suport și comportamentul advers al vecinilor care ne tratează ca niște leproase din Bergamo din cauza pandemiei de coronavirus. Ne-au trimis acasă poliția și carabinierii, ne spun că le facem scârbă și că trebuie să plecăm, că vor face tot ce le stă în putință pentru a ne face să plecăm din oraș. O doamnă a adăugat că nu o interesează deloc de problemele de sănătate ale fiicei mele și doi polițiști ne-au spus că vor „încerca” să nu mă amendeze și să ne punem în pielea localnicilor (inversând rolurile – n.r.) gândindu-ne cum am trăi noi știind că o familie infectată cu coronavirus din Genova vine la Bergamo. Dar noi nu suntem infectați, ne aflam aici deja când au fost introduse măsurile de restricție și nu am fugit de acolo pentru a merge la o casă de vacanță când a fost impusă carantina”, a relatat Andreea.

„M-aș întoarce bucuroasă la Bergamo pentru că iubesc orașul și îmi lipsește ca aerul. Sunt de origine română, dar trăiesc acolo de 15 ani, sunt măritată cu un bărbat din Bergamo și avem o familie frumoasă. Modul în care suntem tratați la Genova îmi provoacă foarte multă durere. Nu am cerut nimic nimănui, plătesc 800 de euro de chirie în fiecare lună și aș vrea doar să nu fiu discriminată. Cred că este nevoie să discutăm despre problema asta, e greșit să tăcem”, a mai adăugat românca noastră cu amărăciune.

Marco Santini, soțul Andreei, relatează și el la rândul său pentru sursa citată câteva dintre problemele create de localnici și cum au fost nevoiți să schimbe mai multe locuințe din cauza discriminării la care familia sa a fost supusă. Dar și despre alte probleme create chiar de autorități în contextul în care vorbim despre o familie care trăiește o adevărată dramă din toate punctele de vedere.

„Familia mea a locuit la Genova în trei zone diferite și în fiecare dintre ele am fost tratați ca niște leproși fiindcă veneam de la Bergamo. Prima locuință era la Quinto di Nervi și am stat acolo circa o lună. Proprietarul locuinței era amicul meu, dar vecinii de la etajul de sus au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a ne fugări de acolo și a trebuit să plecăm. Pe lângă preocuparea pentru fiica noastră, trebuia să ne îngrijorăm și de găsirea unei noi locuințe într-un timp foarte scurt. În grabă și cu furie ne-am mutat la Rapallo, într-un apartament foarte mic și, în special, foarte departe de spital. Chiria era exagerată – 600 de euro pentru 48 mp – și nu era bun pentru 5 persoane, soția mea și fiicele noastre alături de cumnata mea și fiica ei. Între timp am căutat și găsit o altă locuință, cea actuală, la Genova Nervi și e decentă (…) În toate cele trei locuri am observat ostilitatea oamenilor față de noi fiindcă veneam de la Bergamo, chiar dacă soția mea nu mai vede orașul din 3 februarie.

De obicei, duminica mă duc și eu la familia mea, completând declarația pe propria răspundere cum se cuvine. Vineri seara însă, pe 17 aprilie, m-au sunat de la poliție și mi-au spus să nu merg la Genova, dacă este posibil. Am cerut ajutorul avocatului meu și sâmbătă dimineața a sunat la comisariat, dar i s-a răspuns că am fost numai sfătuit să nu plec. Ieri seară însă (sâmbătă, 18 aprilie – n.r.) o patrulă a poliției m-a oprit pe stradă și m-a amendat. Agentul de poliție mi-a spus că fiica mea nu are nevoie de mine, fiindcă prezența mamei este de suficientă. Nu sunt capabili să înțeleagă drama prin care trecem. Familia mea abia așteaptă să vină sâmbătă seara pentru a petrece apoi duminica în familie, pentru că așa le pot aduce energie pentru a înfrunta o nouă săptămână de tratamente și greutăți. Fiica mea și soția mea au nevoie de susținere. Din păcate nu pot face prea multe, dar să fiu prezent o zi pe săptămână, respectând normele impuse, este important pentru ele”, a mai spus Marco.