Mamă româncă, condamnată în Italia pentru că și-a dus copilul în România fără acordul tatălui. Pedeapsa primită de femeie

O femeie în vârstă de 37 de ani, de cetățenie română, a fost condamnată în Italia la opt luni de închisoare cu suspendare, fiind găsită vinovată de sustragere de minor, după ce și-a dus fiul în România fără consimțământul tatălui.

Sentința a fost pronunțată recent în instanța penală, scrie ziarul italian La Nazione, la capătul unui proces care s-a desfășurat în paralel cu o procedură civilă complexă.

Conaționala noastră fusese reclamată de fostul soț, un cetățean albanez care locuiește într-o localitate din provincia Siena.

El a luptat în instanță pentru a-și aduce copilul înapoi în Italia, după ce mama nu l-a mai returnat dintr-o vizită în țara natală.

Procurorul a solicitat o pedeapsă de un an și jumătate de închisoare, însă judecătorul a dispus o condamnare mai blândă: opt luni cu suspendare. Prejudiciul fusese deja stabilit și acoperit în cadrul procesului civil.

Avocatul tatălui, Luca Perinti, a declarat: „Clientul meu este foarte mulțumit, este extrem de atașat de copil”.

Tocmai pentru că daunele fuseseră reglementate civil, tatăl nu a prezentat concluzii în instanța penală.

Însă conflictul dintre cei doi foști parteneri de viață este departe de a se fi încheiat. Deși în instanța civilă fusese stabilită custodia comună a copilului, cu domiciliul acestuia la tată, avocații mamei – Antonio Olmi din Florența în penal și, alături de Federica Goti, în civil – au contestat deja decizia Tribunalului din Siena.

Cazul a atras atenția încă din 2022, când cotidianul citat relata despre prima hotărâre emisă de tribunalul civil, pe vremea când președinte era magistratul Roberto Carrelli Palombi.

Atunci, mama nu readusese copilul în Italia după o călătorie în România. Tatăl a mers personal să-și ia fiul în perioada sărbătorilor, întorcându-se cu mașina în provincia Siena.

Femeia îl asigurase că va reveni curând cu avionul pentru a evita disconfortul drumului lung, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Astfel, cazul reflectă nu doar o dispută juridică, ci și o dramă personală profundă, în care un copil rămâne prins între doi părinți aflați într-un conflict prelungit, atât în instanță cât și în plan emoțional.