Mamă română condamnată în Italia la 2 ani de închisoare după ce și-a răpit propriii copii

- Conținut sponsorizat -

O mamă de naționalitate română a fost condamnată de Tribunalul din Spoleto (Umbria) la 2 ani de închisoare și suspendarea exercitării autorității părintești pentru infracțiunea de răpire de copii, după ce și-a urcat proprii copii în mașină și a fugit în România.

Trista poveste a început în anul 2019, atunci când soțul femeii și tatăl celor doi copii minori s-a întors acasă de la serviciu și nu a mai găsit pe nimeni, relatează Perugia Today. Soția luase de la domiciliul comun cei doi copii, îi urcase în mașină împreună cu bagajele și plecase spre România, fără să-i lase soțului nici măcar un bilet sau mesaj.

Asistat de avocata Elodia Mirti, bărbatul s-a adresat imediat poliției și Parchetului din Spoleto, denunțând dispariția soției și copiilor, demarând astfel investigațiile. De asemenea, toate canalele internaționale au fost activate și, la scurt timp, femeia a fost depistată în România, unde a fugit luând copiii cu ea fără acceptul tatălui lor. Bărbatul a început atunci o lungă bătălie juridică, pentru a putea să-și îmbrățișeze din nou copiii.

Ancheta nu a scos la iveală nici măcar o plângere sau un element care ar putea sugera o îndepărtare voluntară a femeii cauzată de o situație familială periculoasă. Potrivit Tribunalului pentru Minori, bărbatul era un tată iubitor care avea grijă de copii.

Atât de mult își iubește copiii, încât a obținut custodia lor exclusivă, precum și un ordin de întoarcere în Italia a celor doi minori.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Femeia a fost dată în judecată că și-a răpit proprii copii

După Tribunalul pentru Minori, a doua rundă a bătăliei bărbatului pentru recuperarea copiilor săi a avut loc în sălile de judecată ale Tribunalului Penal din Spoleto, unde femeia, apărată din oficiu de avocata Daniela Berti, trebuia să se apere de acuzația de răpire de copii.

Ea a fost judecată și condamnată în lipsă, la 2 ani de închisoare, cu suspendarea exercitării autorității părintești. În consecință, bărbatul va trebui să pună în aplicare ceea ce a fost stabilit de justiția italiană și să-și readucă acasă copiii.

- Mai multe după publicitate -