Mama moldoveancă din Italia cu 4 copii, care a fost evacuată din casă, a primit o nouă locuință, dar numai până la Crăciun

Nina, mama din Republica Moldova care este stabilită în localitatea Pesaro, în regiunea Marche din Italia, și a fost evacuată din locuința în care stătea de ani de zile, împreună cu cei patru copii – dintre care trei minori și unul cu dizabilitate – are acum un acoperiș sigur deasupra capului doar până în ajunul sărbătorilor de iarnă, grație intervenției serviciilor sociale ale primăriei.

Potrivit celor relatate de Il Resto del Carlino, evacuarea a fost executată la Pesaro după aproape doi ani de tentative eșuate.

Proprietarii, o familie din Fano, au reușit abia la a zecea încercare să intre din nou în posesia apartamentului de pe Viale della Vittoria, aproape de pasajul spre Fano.

În tot acest timp, Nina nu a plătit chiria timp de aproximativ patru ani, acumulând o datorie considerabilă.

Proprietara, o profesoară din Fano, susține că a continuat să plătească utilitățile, facturile și cheltuielile la bloc, fără să mai primească chirie, și afirmă: „Are la noi restanțe de 52.000 de euro”.

De ce a ajuns Nina în această situație? Femeia a explicat astfel: „Nu am reușit să lucrez, și din cauza problemelor de sănătate, de aceea am rămas în urmă”, mărturisește ea.

După evacuare, Nina și copiii ei au fost cazați într-un hotel din oraș, pe cheltuiala primăriei. Inițial, familia a fost inclusă în proiectul social „Mai mult adăpost pentru toți”, care prevede o soluție rezidențială temporară pentru persoanele aflate în astfel de situații-limită.

„În acest caz concret – spune consilierul pentru politici sociale, Luca Pandolfi – ni s-a cerut să activăm proiectul care prevede o soluție rezidențială temporară pentru această familie.

Dacă, așa cum se întâmplă în acest caz, sunt îndeplinite condițiile pentru a-l activa, o facem pentru a-l însoți pe cetățeanul implicat pe un parcurs în care trebuie să se angajeze să caute o locuință alternativă.

Pentru că nu este vorba de asistențialism, ci de o soluție temporară care le permite celor incluși în proiect să găsească o soluție locativă.”

Consilierul subliniază și limitele intervenției instituționale: „Primăria nu intervine în procedurile de evacuare, dar se activează în cazuri ca acesta, pentru a-i ajuta pe cetățenii aflați în dificultate.

Am fost întotdeauna în prima linie pentru a căuta soluții, în limita competențelor noastre, atât în acest caz, cât și în altele.

Problema locuințelor rămâne oricum foarte importantă: este esențial să existe răspunsuri care să le garanteze oamenilor posibilitatea de a găsi case la prețuri accesibile și, în același timp, să le garanteze celor care dețin locuințe dreptul de a reintra în posesia proprietății lor.”

În spatele cifrelor, însă, este o mamă singură, care recunoaște că viața a copleșit-o.

„În toți acești ani am încercat să caut o casă, dar nu am reușit să găsesc una. Mi se cereau bani pentru avans și alte garanții, dar nu le puteam oferi.

Eu lucrez doar ca femeie de serviciu, cu un contract cu jumătate de normă pe durată nedeterminată, dar care îmi aduce doar 300 de euro pe lună.

Din cauza problemelor de sănătate din ultimii ani nu am putut găsi un loc de muncă cu un program rigid”, spune ea, explicând cum s-a adunat datoria.

Povestea ei a ajuns și la televiziune, într-un reportaj al emisiunii „Fuori dal Coro” difuzată de postul italian Rete 4. În acele imagini, Nina rezumă totul în câteva cuvinte grele: „Am avut de suferit”.

Reportajul a fost distribuit apoi pe rețelele sociale și tradus în limba moldovenească. „L-au tradus și în română”, spune Nina. „Și copiii mei au avut de suferit din cauza asta.”

Femeia nu cere pomană, ci un punct de sprijin de la care să poată reconstrui. „Ceea ce cer – spune ea – este o locuință de la primărie, ca să pot să mă pun pe picioare și să plătesc restanțele.

Primesc o pensie de la fostul meu soț și mai am și unele contribuții legate de alocația unică. Fac și un apel pentru un loc de muncă potrivit pentru mine: dacă aș avea un salariu mai mare, aș rezolva multe dintre problemele mele.”

Între timp, situația locativă a cunoscut o mică îmbunătățire. Potrivit celei de-a doua relatări, scadența pentru Nina, care trebuia să părăsească hotelul Cesar din Pesaro, a fost amânată.

Ea și cei patru copii „mai pot conta încă vreo zece zile pe un acoperiș deasupra capului”: până la 20 noiembrie familia va rămâne în hotel, pe cheltuiala primăriei, iar apoi, timp de o lună, până pe 20 decembrie, este prevăzut transferul într-un complex rezidențial din localitatea Colbordolo, comuna Vallefoglia, tot pe banii administrației locale.

Pentru Nina, aceste soluții provizorii sunt punctul de la care poate încerca să o ia de la capăt.

„Sunt profund rușinată că i-am cauzat atâtea probleme proprietarei locuinței – spune Nina –, dar multe lucruri nu au mers bine: a fost despărțirea de soțul meu, problemele de sănătate, copiii mici. Am presupus că voi reuși, când de fapt aveam niște pietre grele de mutat în jurul meu.”

La capătul acestui drum, evacuarea a avut loc.Il Resto del Carlino

De cealaltă parte, se află și nevoia legitimă a proprietarei, profesoara din Fano care de mult timp cerea să reintre în posesia apartamentului, de care avea nevoie pentru tatăl ei, în vârstă de 99 de ani. Și această latură a poveștii a fost prezentată în reportajul televizat.

În ciuda epuizării, Nina se agață de singurul sprijin care nu a părăsit-o niciodată: copiii. „Copiii mei sunt viața mea, nu a fost niciodată o povară pentru mine să am grijă de ei – continuă ea.

Împreună, acum că încep să fie mari, putem reuși, și pentru că devin din ce în ce mai independenți și pot să lucrez mai multe ore decât lucrez acum.”

Cea mai mare dintre copii are peste 20 de ani, a doua fiică este aproape majoră, iar ceilalți doi au 16, respectiv 14 ani.

Cu această speranță, mama privește înainte și încearcă să-și imagineze o viață normală, cu o chirie pe care să și-o poată permite.

„Pot să ajung să plătesc până la 500 de euro pe lună – spune ea. Găsirea unei locuințe ar însemna să putem reda demnitate vieților noastre. Mai ales pentru copiii mei, care în această perioadă, deși nu au nicio responsabilitate pentru această situație, au suferit foarte mult. S-au simțit implicați mult peste măsură.”

Planurile primăriei prevăd, însă, că familia va trebui să părăsească și acest nou adăpost cu câteva zile înainte de Crăciun.

În fața unei astfel de perspective, se face un apel la umanitate: suferința și greșelile trecutului nu pot ucide visurile, iar solidaritatea și generozitatea concetățenilor ar putea însemna, pentru Nina și copiii ei, „cadoul” unui contract de închiriere care să le dea șansa unui nou început. Pentru că acesta este sensul profund al Crăciunului.