Bianca Jitaru, cunoscută sub numele de scenă Eligarf, este o artistă din lumea muzicală românească și a trăit drama copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. Mama sa, care lucra în Italia, se întorcea în România numai o dată pe an.
La doar 18 ani, Bianca a plecat și ea din satul Nicolae Bălcescu, județul Bacău, în Italia, unde a lucrat timp de opt ani, având diverse joburi, inclusiv spălând vase într-un restaurant, relatează Hotnews.
Eligarf și-a petrecut copilăria visând să devină cântăreață, inspirată de Laurențiu Duță. Înainte de a pleca din țară, și-a împărțit timpul între școală și activitățile bisericii, unde a fost implicată în grupul animatorilor liturgici.
„A fost o perioadă frumoasă care m-a apropiat și mai mult de Dumnezeu”, a mărturisit ea.
După ce a ajuns în Italia, a început să se descopere pe sine, implicându-se în diverse activități precum downhill, kickboxing, snowboarding și canto. Adevărata relație cu muzica a apărut când a început să scrie versuri și să caute beat-uri pe internet pentru a le înregistra în studio, investind 50 de euro pe oră pentru sesiunile de înregistrare.
Bianca și-a adus aminte de momentul când, copil fiind, își ruga mama să o ia în Italia: „Mama, mă iei și pe mine? Uite, încap în geamantan, ia-mă și pe mine”.
Această dorință arzătoare de a fi împreună cu familia și exemplul surorii sale, care avea o viață aparent mai bună în Italia, au motivat-o să plece și să muncească din greu pentru a-și atinge visurile:
„Orice copil din acea vreme avea cel puțin o rudă plecată în Italia. Eu aveam mai multe, dar cea mai importantă persoană plecată era sora mea. În fiecare vară, ea și soțul ei veneau în România, aveau mașină, bani să-și construiască o casă sau să mănânce la restaurant, iar pentru mintea mea de copil era „Wow, vreau și eu!”
Așa că, imediat după terminarea liceului, am plecat în Aosta, un orășel din nordul Italiei. Copilul ce ieri admira mașina surorii sale începea să învețe care era prețul acelor bunuri.
Norocul meu este că nu mi-a fost niciodată frică de muncă, iar pe 1 octombrie 2015 am semnat primul meu contract de muncă, ce urma să dureze timp de 8 ani.
Am lucrat în același restaurant, dar pe poziții diferite. În prima lună am spălat vase, timp în care ceream sfaturi și învățam meserie. Patronul localului este un om extraordinar, un om ce apreciază munca și buna creștere.
În scurt timp am devenit un pion important al localului, evoluția mea fiind vizibilă lună de lună, atât în abilități, cât și în cifra de pe fluturaș. Această evoluție a durat circa 6 ani și jumătate, iar ultimii doi ani petrecuți acolo au fost o luptă între a găsi motive pentru a mai rămâne și a găsi curajul de a mă întoarce acasă”, a povestit Bianca.
După opt ani în Italia, s-a întors în România, angajându-se inițial tot în domeniul HORECA. Curând, talentul său muzical a fost descoperit la o cafenea frecventată de membri ai casei de discuri Roton.
Astfel, a început colaborarea cu această casă de discuri, iar recent a lansat videoclipuri cu sute de mii de vizualizări și a început o colaborare cu artista de succes Raluka.
Eligarf și-a definit stilul muzical prin influențe diverse, de la ritmurile lui Arcangel și Don Omar, la interpretările dramatice ale lui Pablo Alborán și Sevdaliza.
Cu toate acestea, evită să cânte în italiană, deoarece muzica italiană îi trezește amintiri dureroase din copilărie:
„Pentru mine, muzica italiană trezește amintiri dureroase și stări emoționale mai puțin plăcute. Când aveam aproximativ 6-7 ani, mama mea a plecat în Italia și se întorcea acasă doar o dată pe an.
De fiecare dată când se întorcea, așteptam cu nerăbdare la poartă, dar când venea momentul să plece, începeam cu 3-4 zile înainte să mă rog de ea să mă ia și pe mine: „Mama, mă iei și pe mine? Uite, încap în geamantan, ia-mă și pe mine”. Când pleca, rămâneam la poartă și plângeam după ea.
În 2006, mama ne-a chemat pe mine și pe sora mea în vacanță la ea. În microbuz, în spatele nostru, era o doamnă care vorbea cu copiii ei rămași acasă și avea același discurs pe care îl avea și mama mea: „Lasă, mamă, că trece. Lasă, că acu’ mă întorc.”
După ce a închis telefonul, a început să plângă, și eu m-am gândit că la fel face și mama mea. Pe fundal, era o piesă de-a Laurei Pausini, și de atunci, toate melodiile în italiană îmi amintesc de acel episod dureros.
Acesta este motivul pentru care evit să ascult muzică în limba italiană – pentru că îmi readuce în minte acele amintiri dureroase și sentimentul de dor care m-a marcat în copilărie.”
Cu un EP pregătit pentru lansare în septembrie și promisiunea de a participa la festivaluri anul viitor, Eligarf își consolidează locul în industria muzicală românească, demonstrând că, indiferent de provocările vieții, determinarea și talentul pot deschide drumul spre succes.
