Tânărul macedonean care a accidentat mortal un cetățean român în seara zilei de 29 mai 2021, pe strada provincială SP5, între localitățile Lucera și Pietramontecorvino din provincia Foggia (Puglia), a fost eliberat de sub arest în urmă cu câteva zile, informează Rai News.
Șoferul avea o viteză foarte mare în momentul impactului, iar după ce l-a lovit pe conaționalul nostru cu mașina Volskwagen Golf pe care o conducea, s-a izbit de niște copaci.
Bărbatul român, în vârstă de 57 de ani și care trăia în Italia de foarte mulți ani, se afla în jurul orei 21:00 din acea seară în apropierea casei sale, pe marginea drumului, când tânărul macedonean circula pe SP5.
Anchetatorii au constatat că șoferul, în vârstă de 25 de ani și rezident la Pietramonecorvino, la fel ca și victima, avea o vitează între 130 și 140 de kilometri la oră, deși limita în acea zonă este de 50 de kilometri.
După ce l-a accidentat pe românul nostru, mașina a ieșit de pe carosabil, a trecut prin gardul de sârmă de pe margine, s-a izbit de niște copaci, apoi a fost aruncată din nou pe șosea, fiind redusă la o simplă grămadă de fiare.
Tânărul a fost pus sub arest după accident și condus în penitenciarul din Bari, iar în dimineața zilei de marți un judecător de la Tribunalul din Foggia l-a eliberat, considerând că nu este nevoie să fie pus sub arest preventiv.
Analizele sângelui, efectuate pentru a depista substanțe interzise în organismul șoferului macedonean, au avut un rezultat negativ, mai precizează sursa citată.
Ancheta autorităților locale continuă, însă, iar procurorul care o conduce a dat ordin să fie executată autopsia asupra corpului neînsuflețit al bărbatului român.