Lipsă de personal în restaurantele din Italia. „Tinerii preferă să primească bani de la părinți în loc să muncească”

- Conținut sponsorizat -

Restaurantele din Italia se confruntă cu o gravă lipsă de personal acum, când sezonul cald se apropie. „Tinerii preferă să primească bani de la părinți decât să muncească”, sunt de părere antreprenorii din acest sector, conform Il Gazzettino.

Angajatorii spun că oferă cele mai bune condiții, dar angajații se plâng că salariile sunt prea mici și programul de lucru, care se întinde până noaptea târziu, ar fi prea istovitor.

Daniele Zennaro, bucătarul de la restaurantul AlGiubagiò din zona Fondamente Nove, Veneția, a anunțat prin intermediul unui video: „Căutăm doi bucătari care să dorească să se alăture unei echipe tinere și dinamice.”

Daniele Zennaro, bucătar la restaurantul AlGiubagiò din Veneția. Foto: profilul Facebook

Problema deficitului de personal în hoteluri și restaurante nu este nouă, dar reapare acum când se apropie sezonul frumos.

Potrivit patronilor, problema este nu numai generațională, dar și culturală. Conform acestora, există o lipsă de voință de a munci din greu, în fața unei orientări spre „bani ușor”, dar și a dorinței tinerilor de a se bucura mai mult de viață refuzând programul de lucru solicitant.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Proprietarul restaurantului Giubagiò din Veneția, Giulio Antonello, explică: „Acum se muncește doar 5 zile din 7, pentru că există o altă viziune asupra vieții. Iar faptul are repercusiuni asupra întregii economii a restaurantului. Salariile sunt pe măsura pieței, dar impresia este că în rândul tinerilor există puțină dorință de a învăța o meserie utilă în acest sector.”

Cauza este, pentru Giulio Antonello, una educativă: „Până când părinţii nu vor învăţa să-i urnească pe copii din pat, va fi greu, pentru că s-a schimbat cultura muncii”.

Cu toate acestea, cei care lucrează în hoteluri și în restaurante spun că sunt copleșiți de muncă, iar salariile din industria ospitalității nu sunt prea atractive.

Video LUI Daniele Zennaro, bucătarul de la restaurantul AlGiubagiò, AICI.