Jaf cu final tragic în Italia, un român și-a pierdut un braț în încercarea de a fura banii dintr-un bancomat

- Conținut sponsorizat -

Un român de 36 de ani și-a pierdut un braț în timp ce încerca să fure banii dintr-un bancomat din orașul italian Cattolica, din regiunea Emilia-Romagna.

Incidentul a avut loc în cursul nopții dintre vineri și sâmbătă, 4 mai, la agenția Riviera Banca din centrul comercial Il Diamante.

Potrivit autorităților, indivizii au folosit o tactică cunoscută sub numele de „tehnica marmotei”, introducând un dispozitiv exploziv în fanta bancomatului pentru a-l sparge și a accesa banii.

Cu toate acestea, explozia s-a soldat cu un dezastru, unul dintre infractori suferind răni grave la brațul drept și în alte părți ale corpului.

Rănitul, un bărbat în vârstă de 36 de ani, cetățean român, a pierdut parte din brațul drept în explozie și a suferit răni la piept și la față.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Carabinierii l-au găsit în stare gravă lângă resturile bancomatului, acesta fiind ulterior transportat la Spitalul Bufalini din Cesena pentru îngrijiri medicale de urgență.

Se presupune că bărbatul nu a acționat de unul singur, fiind posibil să fi fost abandonat de complici odată ce au realizat că jaful planificat nu a reușit.

Autoritățile desfășoară o anchetă pentru identificarea și arestarea celorlalți posibili participanți la tentativa de jaf.

Într-un incident separat, la Perugia, un hoț a încercat să fure dintr-un magazin alimentar și a murit sufocat în timp ce încerca să se strecoare printr-o fereastră mică, după ce a fost surprins de proprietara magazinului și a încercat să fugă.