Jaf ca în filme la o bancă din Italia. Hoții i-au luat ostatici pe angajați

- Conținut sponsorizat -

În dimineața zilei de joi, 25 ianuarie 2024, o filială a Băncii Creditului Cooperatist de pe via Donato Menichella, situată în zona Torraccia, în partea de est a Romei, a fost scena unei tentative de jaf armat.

Incidentul a avut loc imediat după ora 8:30, când doar angajații băncii se aflau în interior.

Conform informațiilor, doi bărbați înarmați au pătruns în bancă imediat după deschidere, amenințând angajații și cerând acces la seiful băncii.

Totuși, planul lor a fost dejucat de reacția promptă a angajaților, care au reușit să activeze alarma și să alerteze forțele de ordine.

În timp ce hoții îi amenințau pe angajați, poliția, inclusiv unități mobile și agenți din comisariatele Fidene și San Basilio, au sosit rapid la fața locului.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La sosirea poliției, unul dintre suspecți, care părea să acționeze „da palo” (stătea de pază) a fost imediat reținut în fața băncii. Cel de-al doilea suspect a fost găsit în interior. În mână avea o armă cu care amenința angajații. Bărbatul a fost dezarmat de polițiști.

O a doua armă a fost descoperită de polițiști într-un coș de gunoi din baia băncii. Ambele arme s-au dovedit a fi reale.

Din fericire, nu au fost persoane rănite sau care să aibă nevoie de intervenție medicală de urgență.

După arestarea celor doi suspecți, aceștia au fost transportați la secția de poliție pentru interogatorii.

În prezent, investigațiile continuă la banca respectivă pentru a determina dacă a avut loc un furt sau dacă incidentul a fost doar o tentativă de jaf.