La o săptămână de la moartea tragică a lui Nicolae Cătălan, muncitorul român în vârstă de 31 de ani, care a murit în seara zilei de 21 decembrie lovit de contragreutatea liftului pe care îl instala la azilul de bătrâni Eremo din Arco (provincia autonomă Trento), comunitatea italiană a organizat o strângere de fonduri în favoarea celor trei copiii rămași fără tată.
Tânărul tehnician, cu domiciliul în Bolzano și rezident la Roma, a fost găsit fără viață de colegii săi în puțul liftului. Bărbatul a fost strivit de contragreutatea acestuia.
Victima era proprietarul unei firme care a contractat împământarea lucrărilor de instalație a liftului, iar la ora 20:00 Nicolae încă lucra pentru a încerca să termine lucrarea până la Crăciun, pentru a pleca apoi de sărbători în România.
Azilul de bătrâni Eremo, în colaborare cu Cassa Rurale Alto Garda-Rovereto și organizația Caritas din Riva del Garda, a promovat o strângere de fonduri pentru a sprijini în aceste momente deosebit de grele familia lui Nicolae, formată din soția sa și cei trei copii care au plecat în România pentru a-și conduce soțul și tatăl pe ultimul drum.
Directorul general al azilului de bătrâni, Sergio Fontana, a anunțat conform L’Adige.it: „Împreună cu Cassa Rurale am încercat să înțelegem cum să deschidem rapid un cont curent la care să putem aloca fonduri, inițiativă la care, evident, participă și azilul de bătrâni Eremo. Soluția a fost deschiderea unui cont curent la Caritas în Riva del Garda”.
Pentru cei care doresc să ajute familia lui Nicolae Cătălan, IBAN-ul contului curent este:
- IT 50U080 1635 32000 0002420004, Cod Bic CCRTIT2T04A (sau alternativ
- IT50U0801635320000000242000000242000000000024200004, BCRTIT2T04A sau
- IT50U080163532000000024242000000002420000424200004).