Italienii, înduioșați de povestea de viață a unui adolescent român

- Conținut sponsorizat -

Povestea deosebit de tristă a unui adolescent român, care subliniază efectele grave ale sărăciei, a ajuns la sufletul italienilor din localitatea Cassino, provincia Frosinone din regiunea Lazio.

Tânărul este nevoit să cerșească, în timp ce toată familia sa doarme pe străzi, sub cerul liber, relatează Frosinone Today.

Autoritățile le-au oferit în repetate rânduri ajutorul, dar românii au refuzat să meargă la un centru de primire pentru persoane fără adăpost, preferând să-și petreacă nopțile în saci de dormit.

Părinții au fost îndemnați în mod repetat să se mute într-un adăpost adecvat, pentru a evita riscul de a dezvolta boli serioase, cum ar fi pneumonia, iar situația a devenit și mai alarmantă odată ce s-a descoperit că unul dintre copiii minori ai cuplului, de zile întregi, cerșește în fața unui magazin de pe via Po.

În ploaie și frig, băiatul îi roagă pe trecători să-i dea niște mărunțiș, o felie de pizza sau haine de îmbrăcat – o imagine care a emoționat profund comunitatea locală și a declanșat un val de solidaritate.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Primăria a intervenit în repetate rânduri pentru a aborda această problemă, dar părinții refuză să renunțe la stilul lor de viață, punându-și astfel copiii în situația de a suferi din cauza lipsurilor și frigului.

Comunitatea caută soluții pentru a veni în sprijinul băiatului român.