Italianul care și-a ucis amanta de origine română când a aflat că e însărcinată a scăpat de închisoare pe viață

- Conținut sponsorizat -

Sentința de închisoare pe viață primită de Antonino Borgia, antreprenorul italian în vârstă de 54 de ani care a ucis-o acum trei ani în Partinico (zona metropolitană Palermo) pe Ana Maria Lăcrămioara Di Piazza, o tânără originară din România, a fost revocată recent în apel de Tribunalul din Palermo (Sicilia) pe motiv că agresorul a acționat „într-un moment de furie”.

După ce Tribunalul din Palermo l-a condamnat inițial pe Borgia la închisoare pe viață pentru că și-a înjunghiat de zece ori amanta însărcinată, a anulat verdictul și a redus pedeapsa la 19 ani și patru luni, informează Blog Sicilia.

Considerând că nu au existat circumstanțe agravante de intenție, motive reprobabile și cruzime, instanța a concluzionat că „infracțiunea a fost rezultatul unui acces de furie”, potrivit presei italiene.

Teribila crimă s-a petrecut pe 22 noiembrie 2019. A existat o poveste de dragoste între Ana Maria Lăcrămioara Di Piazza, o româncă ce fusese adoptată din România de o familie siciliană încă din copilăria sa, și antreprenorul Antonino Borgi, care avea 51 de ani la momentul tragediei.

După ce i-a mărturisit bărbatului căsătorit că așteaptă un copil de la el, între cei doi a izbucnit o ceartă aprinsă. În apogeul altercației, Antonino Borgia a scos un cuțit și a înjunghiat-o de zece ori pe tânăra sa amantă. Apoi a învelit cadavrul într-o prelată de plastic și l-a aruncat lângă drumul de stat din zona rurală a localității Partinico.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Alertați de doi martori, carabinierii au început imediat cercetările. În aceeași seară, polițiștii au găsit cadavrul româncei însărcinate aruncat lângă drum. Câteva ore mai târziu, declarațiile celor doi martori oculari i-au condus pe carabinieri mai întâi la duba albă și apoi la Antonino Borgia.

După comiterea crimei, acesta încercase în zadar să îndepărteze toate urmele de sânge cu aparatul de curățat cu înaltă presiune. Confruntat cu povara copleșitoare a probelor, Antonino Borgia a cedat după ore de interogatoriu și a mărturisit fapta îngrozitoare și sângeroasă. „Ea a vrut bani și a amenințat că îi va spune soției mele totul”, s-a justificat criminalul.

În primăvara anului 2021, Antonino Borgia a fost condamnat în primă instanță la închisoare pe viață de către Tribunalul din Palermo pentru omor, ascunderea unui cadavru și provocare de avort în circumstanțe agravante.

Avocatul apărării, Salvatore Bonni, a făcut recurs. În urma acestuia, Tribunalul a concluzionat recent că „infracțiunea a fost rezultatul unei crize de furie”. În consecință, judecătorii i-au redus lui Borgia pedeapsa inițială, care era pe viață, la doar 19 ani și patru luni.

Procurorii din Palermo ceruseră confirmarea condamnării pe viață și acum iau în considerare recursul la Curtea de Casație din Roma. Mama Ana Mariei, Anna Di Piazza, împreună cu fiul de 11 ani al victimei au intentat acțiune civilă în proces, asistați de avocatul Angelo Coppolino.

- Continuarea după publicitate -

„Fiica mea ar putea fi încă în viață dacă acest bărbat ar fi arătat măcar un moment de milă. În schimb, a urmărit-o și a înjunghiat-o de mai multe ori. A fost o moarte crudă. Cum să nu se țină cont de toate acestea?

Spune-mi dacă fiica mea nu a fost ucisă cu violență și cruzime. Cum este posibil ca o astfel de crimă odioasă să fie pedepsită cu o sentință care nu-i face dreptate fiicei mele? Nu vreau răzbunare, ci doar dreptate”, a spus mama tinerei, a cărei singură speranță este decizia Curții de Casație din Roma, singura care ar putea anula hotărârea Tribunalului din Palermo.

Mama victimei nu este singură în dezamăgirea și oroarea pe care o trăiește acum. Mulți italieni sunt de părere că, având în vedere cruzimea crimei sângeroase, singura pedeapsă adecvată pentru Borgia este închisoarea pe viață.