Italiancă îndrăgostită de o librărie din România: „O adevărată comoară!”

- Conținut sponsorizat -

O vizită la librăria Cărturești Carusel din București poate transforma orice iubitor de cărți într-un turist îndrăgostit de România. Claudia, o italiancă pasionată de lectură, este un exemplu elocvent în acest sens. Într-o postare pe rețelele sociale, Claudia își exprimă admirația pentru această librărie impresionantă.

347404985_165912903110915_3563317335294081839_n
Sursa foto: pagina Facebook „Toglietemi tutto, ma non i miei libri”

„Librăria Cărturești Carusel este o adevărată comoară în inima Bucureștiului. În România m-am îndrăgostit de această librărie. Există o selecție largă de cărți în engleză, iar librăria vinde o multitudine de gadgeturi legate de cărți și filme”, a mărturisit Claudia.

Un alt aspect care i-a plăcut turistei italiene este prezența librăriilor în București și prețurile accesibile pentru cărți. „În București sunt librării peste tot. Unele au prețuri fabuloase, vând cărți în ofertă pentru câțiva lei” a adăugat Claudia.

Însă, nu a fost la fel de entuziasmată de designul copertelor cărților românești: „Copertele românești nu sunt foarte atrăgătoare. Nu sunt foarte elaborate.”

347107291_926774765257214_5786511316371927696_n
Sursa foto: pagina Facebook „Toglietemi tutto, ma non i miei libri”

Postarea Claudiei a stârnit un val de reacții entuziaste din partea prietenilor săi, care s-au arătat dornici să viziteze și ei librăria bucureșteană. „Ok, următoarea destinație este România”, a comentat Giusy, în timp ce Lisa a glumit: „Data viitoare când mergi acolo, ia-mă cu tine și abandonează-mă înăuntru!”

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Comentariile nu s-au oprit aici: „Arată ca o bijuterie și întra-devărar asta și este!”, „Ce splendoare”, „Superbă librărie, pare un palat regal” – sunt doar câteva dintre reacțiile încântate la postarea Claudiei. Pietro a menționat aspectul avantajos al cursului de schimb leu-euro, făcând cărțile chiar mai accesibile pentru turiștii străini.

Nu doar cărțile, ci și limba română a stârnit interesul prietenilor Claudiei. „Limba română m-a făcut mereu curioasă”, a scris Mara.

Încheind într-o notă umoristică, Imma a comparat postarea cu o scenă din Harry Potter, întrebând: „Hermione, ești tu?” La care Claudia a răspuns în spirit de glumă: „Aș vrea.”

Povestea Claudiei este un exemplu de cum literatura, cultura și frumusețea unui loc pot fascina și atrage vizitatori din toată lumea.