Un italian a sunat de zece ori la 112 spunând că au intrat hoții în locuința lui. Avea halucinații

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat italian de 34 de ani, rezident în localitatea Giusano, provincia Monza-Brianza din Lombardia, a sunat în cursul nopții de duminică spre luni, 23 ianuarie 2023, de cel puțin zece ori la carabinieri, semnalând faptul că niște hoți au pătruns în locuința sa.

După ce au reușit să-l localizeze, carabinierii au intervenit la locuința individului, dar l-au găsit doar pe el, alături bătrânii săi părinții, apoi au constatat că bărbatul avea halucinații.

Potrivit ziarului La Repubblica, abia trecuse de miezul nopții când bărbatul de 34 de ani a sunat la 112 și a cerut ajutor, declarând că a auzit niște hoți întrând în casa sa.

Cu toate acestea, tipul nu a dat niciun indiciu concret pentru forțele de ordine cu privire la locația sa și vorbea cu foarte puțină claritate, iar înainte ca operatorul de la NUE (Numărul Unic de Urgență) să-i ceară mai multe informații, apelantul a închis telefonul.

Imediat după aceea însă a mai sunat de zece ori, iar de fiecare dată furnizat doar informații parțiale legate de prezența hoților în locuința sa.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Operatorul a reușit în cele din urmă să pună cap la cap informațiile primite de la bărbatul italian și a dedus locul unde se afla, fiind vorba de o casă din apropierea lacului Giussano.

O patrulă a carabinierilor s-a deplasat apoi la fața locului, pregătită să găsească infractorii, dar în locuința respectivă se aflau doar bărbatul care a sunat la 112 și părinții acestuia.

De hoți, în schimb, nici urmă, aceștia fiind prezenți doar în imaginația italianului, care continua să vadă și să audă infractori cu glugă ascunși în interiorul locuinței sale.

După ce carabinierii au reușit să-l liniștească puțin, bărbatul de 34 de ani a recunoscut apoi în fața forțelor de ordine că s-a drogat.

Militarii au găsit în posesia lui, de altfel, și o doză de hașiș pentru uz personal, motiv pentru care a fost semnalat autorității administrative. În plus, italianul a fost denunțat de carabinieri și pentru alarmă falsă procurată.