Un italian, la un pas de castrare după ce a avut raporturi intime cu câinele său

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat italian, în vârstă de 58 de ani și originar din localitatea Gragnano, provincia Napoli din Campania, a ajuns la Terapie Intensivă și la un pas de a fi castrat de medici după ce a suferit o infecție la organele genitale și la vezica urinară.

Potrivit ziarului Il Mattino, bărbatul a mărturisit că a ajuns în această situație din cauză că a avut raporturi intime cu câinele său.

Italianul de 58 de ani a mai ajuns la spital și în trecut, precizează sursa citată, dar de această dată starea sa era foarte gravă, motiv pentru care medicii au vrut să afle cu exactitate cauza care a dus la această infecție.

În cele din urmă, bărbatul a cedat și le-a spus doctorilor că a întreținut relații intime cu câinele său, o femelă, de nenumărate ori.

Medicii l-au diagnosticat astfel cu „boala Fournier”, o infecție foarte gravă care lovește organele genitale masculine și care este foarte rară, în întreaga lume fiind diagnosticate în total circa 600 de cazuri într-o perioadă de 10 ani.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Infecția s-a agravat atât de tare însă, încât medicii au fost la un pas de a-l castra pe bărbat.

În cele din urmă, totuși, după ce pacientul a stat internat la Terapie Intensivă o perioadă, au decis să-i elimine o parte din țesutul infectat de pe organele genitale și să-i aplice un tratament închizându-l într-o cameră hiperbară (o incintă  care conține oxigen pur sau aer îmbogățit cu oxigen, cu o presiune superioară celei atmosferice) în speranța că așa vor reuși să-i salveze organele genitale și vezica.

„Nu este nicio noutate, din păcate, devianța care îi caracterizează pe acești oameni este larg răspândită și este consumată adesea în casă”, a explicat pentru Il Mattino, Rosaria Boccaccini, președinta asociației ADDA, care luptă pentru drepturile animalelor, lăsând de înțeles că acest caz nu este unul izolat.

„Starea de sănătate a bărbatului a scos la lumină maltratările pe care le suferă câinii, care adesea își pierd viața din cauza violenței suferite”, a mai adăugat ea.