Un tânăr italian de numai 29 de ani, Mattia Gastaldello, a fost găsit mort într-un apartament din Cluj Napoca. Mattia era doctorand în matematică și se afla în România de câteva zile.
Italianul, originar din Rosà, provincia Vicenza, a fost găsit decedat în bucătăria apartamentului închiriat în Cluj. Sosise în România marţi, 3 aprilie şi ar fi urmat să rămână în ţară câteva luni pentru un proiect postdoctoral, tânărul fiind doctorand în matematică. El ar fi menţionat zilele trecute că simte miros de gaz în apartament.
Cauza decesului italianului Mattia Gastaldello, potrivit cotidianului Il Giornale di Vicenza, este intoxicație cu monoxid de carbon.
Rezultatele autopsiei efectuate în ultimele zile confirmă faptul că moartea a survenit din cauza otrăvirii cu monoxid de carbon, un gaz letal, care, evident, a invadat apartamentul închiriat de către cercetător. Dinamica și cauzele tragediei fac obiectul investigațiilor inițiate de Procuratura Română.
„Nu am de ales, trebuie să mă resemnez că fiul meu a murit, dar vă rog să vă asigurați că nu se va mai întâmpla și altor tineri o tragedie similară.” Acestea sunt cuvintele pe care Gianna Toffanello, mama lui Mattia Gastaldello, le-a spus ofițerilor de poliție români care investighează moartea tânărului matematician din Rosà.
„Nu știm nimic – declară Gianna, mama tânărului italian, și tatăl Maurizio – ancheta este încă strict confidențială, nu știm dinamica faptelor, va trebui să așteptăm închiderea anchetei. De îndată ce ne vom întoarce în Italia, vom numi un avocat, căruia îi vom da sarcina de a urmări evoluția investigațiilor și de a menține relațiile cu autoritățile române. Acum vrem doar să-l aducem pe Mattia acasă.”