Italia: Un amant părăsit de vecina măritată i-a lăsat bilețele soțului ei. „Te înșeală cu geometrul și vecinul”

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat de 54 de ani din Frosinone, provincia italiană cu același nume din regiunea Lazio, a fost denunțat la forțele de ordine de fosta sa amantă, o vecină în vârstă de 50 de ani, după ce a hărțuit-o și agresat-o, din dorința de răzbunare pentru că a întrerupt relația extraconjugală cu el.

Femeia a decis să pună capăt aventurii de teamă că soțul ei ar putea afla de infidelitate, dar primul lucru pe care amantul l-a făcut după ce a fost părăsit a fost să-l anunțe pe soț despre infidelitatea soției folosind o metodă mai puțin obișnuită.

În loc să accepte decizia vecinei sale, bărbatul i-a scris soțului pe câteva foi de hârtie că femeia îl înșela cu un geometru, dar și cu vecinul lor de casă, apoi a aruncat bilețelele în mașina bărbatului.

Pentru a-l convinge de veridicitatea informațiilor, mesajul se încheia cu cuvintele „Fidati di me” (Ai încredere în mine – t.r.), relatează ziarul Il Gazzettino.

Hărțuitorul nu s-a oprit acolo însă. S-a dus și la locul de muncă al soțului, spunându-i că soția sa era o femeie de moravuri ușoare, care a avut întotdeauna mulți amanți.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Mai mult, când a întâlnit-o într-o zi într-un supermarket pe fosta amantă, el a așteptat-o în afara magazinului pentru a agresa-o și fizic.

În timp ce o lovea în cap cu pumnii și palmele, continua să-i spună că era o femeie de nimic, care nu merita poziția socială pe care o avea și că o va discredita în fața tuturor.

Sătulă de abuz și insulte, femeia de 50 de ani a depus o plângere împotriva vecinului său. Situația trăită i-a provocat un nivel ridicat de anxietate și teamă pentru propria siguranță fizică.

Adesea, ea renunța să iasă din casă de teamă să nu îl întâlnească pe fostul amant, care era capabil să aștepte ore întregi pe stradă până când aceasta părăsea locuința.

La sfârșitul investigațiilor, procurorul a cerut trimiterea în judecată a bărbatului de 54 de ani.

- Continuarea după publicitate -

Inculpatul, apărat de avocatul Rosario Grieco, a respins întotdeauna acuzațiile și a declarat că va demonstra neîntemeierea acestora în instanțele competente.

- Mai multe după publicitate -