Italia: Șofer român pe un camion care transporta medicamente, în stare critică în urma unui accident cu un TIR

- Conținut sponsorizat -

Un tânăr cetățean român în vârstă de 28 de ani care lucra ca șofer pe un camion ce transporta medicamente, se află internat în stare foarte gravă la spital după ce a fost implicat într-un grav accident rutier pe raza localității Ariano din provincia Rovigo (Veneto). Camionul condus de conaționalul nostru s-a lovit frontal de un TIR care venea din sens opus.

Accidentul s-a produs în jurul orei 22:40 din seara zile de miercuri, 1 aprilie, când șoferul român se afla la volanul camionului în zona Piano di Riva din Ariano, relatează ziarul local La Voce di Rovigo. Din motive care sunt încă în curs de investigare, conaționalul nostru a pierdut controlul volanului și a intrat cu camionul pe celălalt sens de circulație, lovindu-se frontal de un TIR condus care venea din sens opus.

Impactul a fost atât de puternic încât cabina camionului a fost deformată complet. Echipele de descarcerare ale pompierilor care au sosit în scurt timp la fața locului au fost nevoite să folosească ciocane și foarfece pneumatice pentru a-l scoate pe tânărul român dintre fiare.

Camionul condus de șoferul român

Odată extras din cabina camionului, operație care a durat circa două ore și jumătate, șoferul a fost transportat de urgență la spitalul din Rovigo unde medicii, odată constatată starea sa de sănătate, s-au declarat rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.

Șoferul italian de pe TIR, un cetățean italian în vârstă de 40 de ani și originar din Castelnovo Bariano a fost transportat de asemenea cu ambulanța la spital, dar cu răni mult mai ușoare, precizează sursa citată.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI