Italia: Tânăr român vrea să se sinucidă dar greșește șinele de cale ferată. Trenul trece pe lângă el

- Conținut sponsorizat -

Un tânăr român în vârstă de 23 de ani a încercat să se sinucidă la Orbetello, provincia Grosseto, în Toscana. Băiatul s-a așezat pe șinele de cale ferată așteptând sosirea trenului dar, din fericire, garnitura de tren care ar fi trebuit să îi ia viața a trecut pe șinele alăturate, evitându-se, astfel, o tragedie.

Când a sosit la secția de psihiatrie a spitalului însoțit de polițiștii feroviari, medicii au realizat că nu aveau de-a face cu un nebun, ci cu o inimă zdrobită, scrie occhiodisalerno.it. Logodnica băiatului, care se află în România, l-a anunțat că se căsătorește cu altul chiar în ziua nunții sale. Dezamăgit, tânărul nostru conațional a decis să se sinucidă, dar, din fericire, destinul avea alte planuri cu el.

Înainte de sosirea trenului de mare viteză „Freccia Bianca”, tânărul s-a culcat pe șinele de cale ferată.

Voia să fie ucis de trenul rapid dar a ales șinele greșite, iar „Freccia” („Săgeata”) a trecut pe cele din apropiere. Mecanicul de locomotivă a văzut băiatul și a dat alarma: după sosirea trenului regional 2345, traficul a fost oprit. Tânărul a fost salvat de mecanicul de locomotivă care l-a văzut așezat pe șinele de cale ferată.

Șeful de tren al regionalului a văzut imediat tânărul ce se afla pe șine și, după ce a sunat la poliția feroviară care a trimis imediat o patrulă de la Grosseto, a așteptat împreună cu el sosirea ofițerilor care l-au luat cu ei și l-au dus la spital.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Înainte de a pleca la spital, băiatul român i-a povestit șefului de tren întreaga sa poveste:

Sosise în Italia cu ceva timp în urmă. A căutat un loc de muncă și l-a găsit, a început să lucreze la spălat vase, într-un restaurant. Când primea salariul trimitea bani în țară, iubitei sale, care rămăsese să îl aștepte acasă. Băiatul o iubea și visa că într-o zi se vor căsători. Până luni, când fata l-a anunțat că se mărită cu altul.

Așa a ajuns tânărul român îndrăgostit să se confrunte cu o durere atât de puternică încât aproape l-a ucis pe șinele din apropierea gării din Orbetello. O dragoste pentru o fată care l-a trădat căsătorindu-se cu altul, fără să-i spună nimic până la nuntă.

Acum, după ce soarta i-a mai dat o șansă, sperăm ca tânărul nostru conațional să înțeleagă faptul că va trebui să schimbe drumul. Trenul vieții sale duce în altă direcție față de cel al fetei care i-a zdrobit inima aducându-l la disperare.

- Mai multe după publicitate -