Un bărbat român a fugit dintr-un spital din provincia Verona, în Veneto, în timp ce se afla sub tratament pentru o boală infecțioasă gravă. După căutări care au durat mai multe zile, carabinierii italieni l-au găsit pe bărbatul bolnav vineri, 9 noiembrie, la gara din Villafranca. Acesta era împreună cu o femeie italiancă, ambii sub influența băuturilor alcoolice.
Era în jurul orei 15:00 când, după zile de căutări în zonă, polițiștii din Villafranca di Verona l-au identificat pe bărbatul român care fugise dintr-o instituție sanitară unde fusese internat pentru profilaxia unei boli infecțioase grave.
Românul, în ciuda faptului că a fost supus terapiei cu medicamente specifice, s-a sustras de la tratament, făcându-se nevăzut. Tratamentul medical era obligatoriu și a fost semnat de primarul orașului Villafranca, Roberto Dall’Oca. Bolnavul reprezenta un pericol pentru cei din jurul său, reprezentând o sursă de infecție pentru toți cei cu care intra în contact.
Împreună cu bărbatul era o femeie italiancă și ambii erau sub influența băuturilor alcoolice când au fost găsiți de carabinieri. Românul, la vederea forțelor de ordine nu a efectuat nicio rezistență în timp ce femeia s-a aruncat la pământ și a început să țipe.
Carabinierii l-au blocat pe bărbatul român bolnav și l-au predat asistenților sanitari de la 118, informează veronasettegiorni.it.