Un accident care a pus în pericol viața mai multor persoane inclusiv cea a doi copii, a fost cel cauzat la Vicenza de un șofer român care nu a acordat prioritate și a intrat în plin într-o ambulanță care transporta un bolnav la spital. Din fericire, cei implicați în accidentul respectiv nu au suferit răni grave, ne informează Vicenza Today.
Totul s-a petrecut în jurul orei 16:00 de vineri, 11 ianuarie, în cartierul Villaggio del Sole, la intersecția cu Via Granatieri di Sardegna. Ambulanța transporta un pacient la spitalul San Bortolo trecând pe culoarea roșie a semaforului cu girofarurile și semnalele acustice în funcțiune, iar autoturismul Volkswagen Golf, la volanul căruia se afla un sofer român cu doi copii la bord, venea de pe o stradă laterală. Bărbatul român nu a oprit la semnalul de trecere cu prioritate al ambulanței și a intrat în plin în aceasta. Nu au fost consecințe grave pentru cei implicați.
La puțin timp a sosit o altă ambulanță care a preluat pacientul din salvarea tamponată. Poliția locală din Vicenza a intervenit pentru a face verificările de rigoare și pentru a stabili cu exactitate dinamica accidentului.