Italia: Șofer român căutat de poliție, conducea liniștit camionul de-a lungul și de-a latul peninsulei

- Conținut sponsorizat -

Un șofer român de camion în vârstă de 49 de ani, cu inițialele H.I., era căutat de poliție timp de un an de zile, mai precis din momentul în care a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare printr-o sentință definitivă, dar bărbatul nu a fost găsit când a venit momentul executării acesteia, informează Alessandria News.

Șoferul român a fost condamnat de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Treviso. El a continuat, în timpul acestui an când era de negăsit, să lucreze de fapt ca șofer de camion pentru o companie de transport din România, care opera în Italia. Astfel, H.I., străbătea Italia în lung și în lat cu camionul său, nestingherit, până de curând când poliția rutieră din Alessandria (Piemonte), în timpul unei verificări de rutină a camioanelor articulate, l-a oprit, verificat și identificat.

În aceeași zi, la bariera de taxare a autostradei Asti Vest, un alt transportator român, șofer tot de 49 de ani, a fost denunțat pentru conducere sub influența alcoolului: pentru conducătorii auto profesioniști la volan, alcolemie trebuie să fie zero. Șoferul român o avea de 1,47 g/l.