Italia: Șofer român arestat pentru că a vrut să dea 200 de euro mită la carabinieri

- Conținut sponsorizat -

Un șofer român în vârstă de 62 de ani a fost arestat duminică 5 mai, în Italia, la Orte, regiunea Lazio, pentru că și-a manifestat intenția de a mitui cu suma de 200 de euro carabinierii care l-au oprit în trafic.

Bărbatul, pentru a scăpa de un control mai amănunțit al militarilor italieni, a crezut că aceștia se vor bucura, vor închide ochii și îl vor lăsa să plece mai departe, fără să îi efectueze verificările administrative de rigoare, dacă vor primi cei 200 de euro.

Speranțele șoferului român s-au dovedit a fi deșarte, carabinierii l-au declarat imediat în arest pentru tentativă de corupție și l-au transportat la camera de securitate a companiei din Civita Castellana în așteptarea ordinului judecătoresc, scrie ontuscia.it.