Un tânăr bărbat român, Iosif Petru Farcaș, în vârstă de 30 de ani, rezident la Campodarsego, provincia Padova, și-a pierdut viața după un banal accident domestic. În încercarea de a alunga ploșnițele care urmau să-i invadeze locuința, a căzut de la etajul al treilea și a decedat.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 13 octombrie, în jurul orei 17:00.
Iosif locuia la Campodarsegno de mai mulți ani împreună cu familia sa, iar sâmbătă s-a urcat de pe balconul casei sale pe marginea acoperișului cu intenția să alunge insectele urât mirositoare, care, în număr mare, se adunaseră și erau gata să-i invadeze locuința. Folosea un aspirator suflant care urma să îl scape de gândaci, dar s-a dezechilibrat și a căzut pierzându-și viața.
Iosif Petru Farcaș, lasă în urma sa o soție îndurerată și un copilaș în vârstă de un anișor.
Ploșnițele cerealelor
Invaziile ploșnițelor cerealelor sunt binecunoscute în Italia. Acestea sunt niște insecte mici și urât mirositoare. În urma scăderii temperaturilor, intră în casele oamenilor în căutarea unui climat cald și uscat.