Italia: româncă răstignită și lăsată să moară în chinuri, 20 de ani de închisoare pentru asasinul său italian

- Conținut sponsorizat -

Curtea de Casație a confirmat sentința la 20 de ani de închisoare pentru instalatorul italian Riccardo Viti care a provocat moartea atroce a unei tinere femei de origine română, Andrea Cristina Zamfir, informează La Repubblica.

Decizia s-a pronunțat în seara zilei de marți, 27 februarie 2018, la sfârșitul unei camere de consiliu foarte lungi. Acum pedeapsa este definitivă. Andrea Cristina Zamfir, o femeie română, în vârsta de numai 26 de ani, mamă a doi copii, a avut parte de o moarte „înceată și oribilă”. Legată de un stâlp de sub autostradă, în Ugnano, abandonată în întuneric, cu un baston în anus care i-a provocat o teribilă rănire intestinală. Nimeni nu i-a auzit strigătele de durere. Au găsit-o în dimineața zilei de 5 mai 2014, legată de mâini, răstignită, ucisă de hemoragie, durere, teamă și disperare. „Femeia era dezbrăcată şi legată de o bară orizontală, cu braţele deschise larg, ca şi cum ar fi fost crucificată“, povestea martorul care a făcut macabra descoperire.

Responsabil pentru această crimă este instalatorul florentin Riccardo Viti, în vârstă de 59 de ani, care a făcut-o pe Andrea Cristina Zamfir să intre în mașina lui în zona Cascine unde fata practica prostituția. Italianul a fost condamnat atât în ​​gradul I, cât și în apel, pentru omor agravat de violență sexuală. Datorită procesului abreviat, care garantează reducerea cu o treime a pedepsei și datorită faptului că a mărturisit, a fost condamnat la doar 20 de ani.

Andrea Cristina Zamfir și asasinul său, Riccardo Viti

Avocatul lui Riccardo Viti, Francesco Stefani, a susținut întotdeauna că clientul său nu dorea să o ucidă pe Andrea și nici nu putea să prevadă că biata fată va muri. Viti a făcut același lucru și cu alte prostituate, le-a lăsat legate în întuneric după ce le-a violat cu un baston, dar toate au reușit să se elibereze și să se salveze. Și Andrea Cristina a urlat de durere ca și celelalte femei, dar când Viti a fugit – susține apărătorul său- femeia era în viață și încă nu era agonizantă.

Gabriele Dallara, avocatul acuzării, scria aseară pe pagina sa de Facebook:

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„DREPTATE PENTRU CRISTINA ZAMFIR: ASASINUL A FOST CONDAMNAT DEFINITIV DE CATRE CURTEA DE CASAȚIE
Știre de ultimul moment, în premieră. Revin acum acasă, de la Roma; eram acolo din primele ore ale dimineții, pentru procesul de gradul III referitor la omorul Cristinei Zamfir, biata femeie română violată și lăsată să moară răstignită la Firenze. Acum câteva minute Curtea de Casaţie a condamnat definitiv asasinul, Riccardo Viti. O tânără femeie nu mai există, dar condamnarea este acum definitivă și maniacul asasin va îmbătrâni la închisoare. Gândurile mele merg către mama și sora Cristinei: Dorina și Alina. Le promisesem condamnarea asasinului; nu promit des dar, când o fac, mențin promisiunile. Le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat în acest proces dificil, atât colaboratorilor cât și prietenilor români care s-au interesat de caz.
Am călătorit azi-noapte, pentru a fi sigur că ajung la Roma în această dimineață, în pofida problemelor din transport. Acum sunt foarte obosit, dar mă întorc acasă mulțumit: s-a făcut dreptate.”