Italia: O româncă a fost condamnată la închisoare pentru că și-a răpit propriul fiu

- Conținut sponsorizat -

O româncă a fost condamnată la doi ani și o lună de închisoare pentru răpirea copilului propriului copil, pe care îl avea cu un italian din Torino. Femeia a plecat din Italia în România fără acordul tatălui: „Mi-a răpit fiul timp de doi ani, șase luni, 22 de zile, o oră și 33 de minute: le-am numărat pe toate”.

Băiețelul, în vârstă acum de 8 ani, a fost luat de mamă în România, iar fetița, cu doi ani și jumătate mai mare decât fratele său, a rămas cu tatăl, relatează La Repubblica. Doar că mama nu a avut acordul tatălui pentru a pleca cu băiatul și instanța a considerat că practic și-a răpit copilul. „A încercat să o răpească și pe ea (pe fată – n.r.) dar nu a reușit” a explicat bărbatul, director de bancă în Torino.

Cei doi au fost căsătoriți timp de șapte ani, dar s-au despărțit în 2013, când copiii erau foarte mici. În urma divorțului mama primise dreptul de a-i ține la ea pe copii, iar tatăl îi putea vedea regulat, în anumite zile ale săptămânii și în weekend.

„Într-o zi, fiica mea s-a ascuns sub pat, a luat telefonul mamei și m-a sunat cu disperare spunându-mi că sângerează pentru că o bătuse. O plesnise peste față, dar ținea o cheie și o rănise lângă un ochi”, a povestit italianul. În acel moment au fost chemați carabinierii. Cuplul a ajuns în instanță și judecătorul a hotărât să încredințeze fetița tatălui și băiatul mamei. Tatăl avea în continuare dreptul de a-și întâlni băiatul.

La un moment dat însă românca a dispărut, plecând în România cu copilul, fără a avea acordul tatălui său. „Am aflat câteva zile mai târziu pentru că nu mai răspundea la apelurile telefonice”.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Bărbatul italian a început apoi procesul legal pentru a-și revedea fiul: „Întotdeauna mi-am dorit să fac totul în conformitate cu legea. Am activat Convenția de la Haga, dar de fiecare dată când mergeam în România ea refuza să mă lase măcar să-l văd”. În urma procesului, atât instanța italiană, cât și cea română, i-au dat dreptate bărbatului.

Tatăl s-a prezentat la școală însoțit de doi polițiști și de un executor judecătoresc pentru a-și recupera cu forța copilul. Dar directorul a refuzat: „A fost necesar să deschidem cu forța o uşă”.

Un adevărat coșmar, după cum a spus bărbatul: „M-am chinuit foarte mult și ca tată m-am simțit adesea ca o victimă a prejudecăților din partea asistenților sociali”. Acum o așteaptă pe femeie un alt proces, cel pentru maltratarea fiicei sale. „Între timp, ne-am luat prima vacanță, am plecat în Danemarca, la Legoland. A fost minunat!”, a mai spus tatăl celor doi copii.