Italia pe lista țărilor din Zona Galbenă și după data de 10 mai. Regulile și excepțiile de la carantină la sosire în România

- Conținut sponsorizat -

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat luni, 10 mai 2021, lista statelor şi zonelor considerate cu risc epidemiologic ridicat, urmând ca persoanele care ajung în România din acestea să stea în carantină. Italia rămâne în continuare pe listă alături de Austria, Germania, Franța, Grecia și alte state. A fost reintrodusă Spania.

Persoanele care intră în România din aceste state trebuie să prezinte certificatul unui test RT-PCR negativ la SARS-CoV-2, făcut cu cel mult 72 de ore înaintea sosirii în țară și vor fi supuse măsurii carantinei timp de 10 zile. Rezultatul negativ al testului RT-PCR poate fi prezentat și în formă electronică, în limba oficială a statului respectiv și în limba engleză, și va conține inclusiv datele de identificare ale persoanelor pentru care a fost efectuat testul.

În cazul în care nu se prezintă la intrarea în tară un document care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR la SARS-CoV-2, se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile.

Copiii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani, care sosesc în țară din zonele de risc epidemiologic intră în carantină pentru o perioadă similară cu cea a persoanelor adulte care îi însoțesc (10 zile) dar sunt exceptați de la obligația prezentării unui document care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Excepții de la carantină:

Sunt exceptate de la măsura carantinei persoanele care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv cea de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doză până la data contactului direct sau până la data intrării în România.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Sunt exceptate de la măsura de carantinare persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la intrarea în țară.

Sunt exceptate de la măsura carantinării persoanele care au avut contact cu un caz confirmat pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, dacă se dovedește prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms, că acestea au avut cel puțin un test pozitiv în ultimele 90 de zile anterioare producerii contactului și au trecut cel puțin 14 zile de la data primului test pozitiv și până la data contactului.

Sunt exceptate de la carantină și persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național.

Lista țărilor pentru care se impune carantina la sosirea în România:

  • Cipru
  • Uruguay
  • Bahrain
  • Maldive
  • Seychelles
  • Capul Verde
  • Turcia
  • Suedia
  • Argentina
  • Croatia
  • Puerto Rico
  • Andorra
  • Olanda
  • Lituania
  • Franța
  • Costa RicaMongolia
  • Columbia
  • Kuweit
  • Slovenia
  • Paraguay
  • Chile
  • Letonia
  • Anguilla
  • Serbia
  • Georgia
  • Belgia
  • Luxemburg
  • Estonia
  • Qatar
  • Brazilia
  • India
  • Muntenegru
  • Bermuda
  • Iran
  • Oman
  • Germania
  • Peru
  • Palestina
  • Ungaria
  • Austria
  • Aruba
  • Elvetia
  • Ucraina
  • Cehia
  • Canada
  • Italia
  • Polonia
  • Grecia
  • Liechtenstein
  • Armenia
  • Bulgaria
  • Emiratele Arabe Unite
  • Macedonia de Nord
  • Liban
  • Irak
  • Iordania
  • Spania
  • Statele Unite ale Americii
  • Kosovo
  • Bosnia şi Herţegovina
  • Tunisia
  • Guyana
  • Azerbaidjan
  • Kazahstan
  • Bahamas
  • Curaçao
  • Belarus
  • Trinidad şi Tobago
  • Danemarca
  • Nepal
  • Monaco
  • Suriname
  • Ecuador
  • Bolivia
  • Africa de Sud.