Italia: Polemică după moartea copilului român de 2 ani. Primarul: „Nu trebuie să judecăm noi, respectați durerea mamei”

- Conținut sponsorizat -

Durerea mamei românce din Italia care, în cursul dimineții de marți, 9 decembrie 2020, și-a găsit copilul de numai 2 anișori mort în pat este tot mai mare după ce diferite voci din comunitatea locală din Monte San Vito, provincia Ancona, au început să o critice și să o acuze, în mod indirect, pe conaționala noastră de neglijență. Primarul localității, Thomas Cillo, a decis să intervină și să facă apel la localnici pentru a respecta suferința prin care mama româncă și celălalt copil al ei, o fetiță de 5 ani, trec în aceste momente.

„Cauza morții copilului este în curs de investigare în acest moment. Indiferent de rezultat, nu suntem noi cei care trebuie să judece. Să respectăm durerea lor și să fim alături cu sinceritate de această familie, căreia îi transmitem sincere condoleanțe din partea administrației comunale și a întregii comunități”, a declarat primarul citat de Corriere Adriatico.

Imediat după tragedie, vecinii femeii românce au început să facă unele afirmații care lasă de înțeles că aceasta nu-și îngrijea copiii cum trebuie. Chiar și o publicație locală a scris un articol foarte critic referitor la modul în care a murit micuțul nostru conațional.

„O poveste care are mai multe fețe întunecate: singurul lucru sigur și tragic este moartea copilului pe care niciunul dintre noi nu l-a văzut vreodată, la fel cum nici măcar pe mama și sora lui mai mare nu le-am văzut prin oraș”, au fost argumentele unor localnici.

„Cum este posibil ca o mamă care nu pare să lucreze, cu doi copii mici aflați în întreținere, să locuiască într-un apartament precum cel de la etajul al doilea din Palazzo Boccolini? Ce fel de societate și comunitate nu realizează situația degradării morale, precum și economice, în care se află unii? Și, mai presus de toate, de ce un copil de doi ani trebuie să moară așa, fără ajutor, fără atenție, fără grijă, doar pentru că are febră mare și nimeni nu-l observă, pe el și inimioara lui frântă, care se oprește pentru totdeauna într-o dimineață gri de decembrie, când Italia este în sărbătoare și Crăciunul este aproape”, a scris în articolul menționat mai sus publicația QDM Notizie.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cu toate acestea, primarul localității a ținut să facă unele precizări referitoare la aceste critici nefondate, care se pare că au apărut numai pe baza unor presupuneri și bârfe, și nu ca urmare a unor informări corecte și concrete a populației.

„Familia nu trăia în condiții de sărăcie sau indiferență și nu a avut probleme economice. În acest moment, orice discuție și curiozitate nu poate lua locul durerii și respectului pentru o mamă care și-a pierdut copilul. Cea mai mare dintre dureri. Nu putem uita că există o mamă și o soră care deplâng moartea unui înger mic care a zburat spre cer. Acesta ar trebui să fie, și este, singurul gând care lovește și afectează inevitabil întreaga comunitate. Biroul de Evidența a Populației și serviciile sociale s-au interesat de situație, invitând mama să își regularizeze șederea, așa cum se procedează cu toți cetățenii UE. Mama copilului nu a manifestat niciodată semne că se află într-o situație critică, de necesitate sau că are nevoie de ajutor. Doamna nu era în condiții de singurătate. Serviciile sociale, după incident, au luat imediat măsuri pentru a oferi sprijin psihologic adecvat și pentru a proteja-o pe doamnă și pe fiica ei, singura noastră prioritate în acest moment”, a mai adăugat Thomas Cillo.

Potrivit sursei citate, femeia română a locuit inițial în localitatea Chiaravalle din provincia Ancona, iar în urmă cu 4 ani s-a mutat în Monte San Vito, aceeași provincie. Cu toate acestea, numai după vreo 2 ani a decis să-și mute rezidența în această ultimă localitate. Copilul conaționalei noastre s-a născut, însă, în România și nu a fost înregistrat încă la primăria din Monte San Vito, din motive necunoscute încă.

Procuratura din Ancona a dat ordin să fie executată autopsia asupra trupului neînsuflețit al micuțului, dar primele ipoteze emise ieri de investigatori arată că băiețelul de 2 anișori s-ar fi sufocat în timpul somnului în urma unei regurgitări.

Pe același subiect: