Italia: pasageri sosiți în întârziere la aeroport, forțează ușa de urgență și merg pe jos până la avion. Reținuți și escortați afară din aeroport

Doi pasageri au fost reținuți vineri, 22 august 2025, pe aeroportul Ciampino din Roma, după ce au forțat o ușă de urgență și au mers pe jos până la platforma unde era parcat avionul care urma să-i ducă la Cracovia, în Polonia

Cei doi, de naționalitate poloneză și fiind mamă și fiu, ajunseseră în întârziere la poarta de îmbarcare, găsind accesul închis, relatează Roma Today.

Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut în jurul orei 11:45, la câteva minute după ora programată a zborului – 11:40 – când cei doi pasageri, care trecuseră deja de controalele pentru accesul în zona de îmbarcare, au deschis una dintre ieșirile de urgență din zona A, aflată lângă poarta închisă.

Dincolo de ușă, aceștia au parcurs pe jos un culoar pietonal scurt, marcat și protejat, către platforma din apropiere, unde era poziționată aeronava Ryanair FR82, încercând să urce la bord pe scara din spate.

Deschiderea ușii de urgență a declanșat imediat alarma. La fața locului au intervenit rapid agenții poliției aeroportuare (Polaria), cu sprijinul angajaților de securitate ai ADR Security, care i-au reținut pe cei doi polonezi, i-au identificat și le-au întocmit acte de constatare pentru încălcarea unei norme specifice de navigație aeriană. Ulterior, aceștia au fost escortați în afara aeroportului.

În pofida incidentului, aeronava a decolat în mod normal către destinația sa, Cracovia. Nu au fost raportate întârzieri sau alte consecințe operaționale pentru zborul respectiv.