Nicoleta Căciulă, în vârstă de 46 de ani, era din Vlădești, județul Argeș și locuia la Brunico, în Trentino Alto Adige, nordul Italiei. Ieri dimineață, 17 iulie, Nicoleta a murit intoxicată cu fum în apartamentul ei în care locuia de una singură.
Nu se știe încă ce a cauzat incendiul. Dar cert este că, în cursul nopții de luni, 16, spre marți 17 iulie, ceva a ars mocnit. Nicoleta dormea și nu și-a dat seama, până când fumul a fost simțit de vecini. Prea târziu pentru românca noastră, când pompierii au intrat în apartamentul său aceasta era deja moartă. Alte 6 persoane au avut nevoie de asistență medicală.
„Poate vreun aparat electric, un scurt circuit, sau poate a adormit cu ceva pe aragaz, nu știm nimic, încă, polițiștii nu ne-au lăsat să ne apropiem de casa ei și nu ne-au informat cu nimic”, ne-a declarat una dintre prietenele Nicoletei. „Nu pot să cred că este adevărat, nu era nimeni cu ea, sărmana.”
Nicoleta Căciulă era de mai mult timp în Italia și lucra la o fabrică de prelucrare a lemnului.
Ieri după-amiază, agenții departamentului de investigații științifice a unității de carabinieri din Bolzano au sosit la fața locului pentru a efectua inspecția împreună cu magistratul desemnat de procuratura din Bolzano, relatează ANSA. Carabinierii, pe baza cercetărilor de până acum, consideră că trebuie să fie efectuate investigații suplimentare pentru a se clarifica dinamica exactă a ceea ce s-a întâmplat în apartamentul victimei. Au fost puse sigilii pe apartament iar ancheta este în desfășurare.
Sursa foto: profilul public Facebook