Un lup a fost văzut în noaptea de duminică spre luni, 21 februarie, în parcarea centrului comercial din Castellarano, o localitate din provincia Reggio Emilia, din Emilia-Romagna.
Conform Corriere della Sera, în jurul orei 00.30, o patrulă de carabinieri, care se deplasau cu mașina de serviciu de-a lungul străzii Radici in Monte, a văzut un lup ieșind din parcarea Centrului comercial Vittoria.
Lumina de la farurile mașinii l-a făcut pe lup să grăbească pasul, înaintând pe via Radici in Monte și apoi pe via Manganella, pierzându-șe în cele din urmă în întunericul de pe câmpurile care dau spre cătunul San Valentino. Carabinierii au anunțat Garda Forestieră din Scandiano.
Pe dealurile provinciei Reggio, în primăvara anului trecut s-a întâmplat de mai multe ori ca lupii să se apropie de centrele locuite și să sfâșie junici de la fermele de animale, fapt pentru care Coldiretti (Confederazione Nazionale Coltivatori Diretti) a tras atunci un semnal de alarmă.
Lupul este specie protejată în Italia încă din anul 1971. Uciderea unui lup este pedepsită cu amendă sau chiar cu închisoare.
La nivel comunitar, pe lângă Convenția de la Berna, există și Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992, privind conservarea habitatelor naturale, a speciilor de faună și floră sălbatică. Aceasta din urmă prevede printre altele și protecția lupului și a habitatului acestuia.